30 ianuarie, 2020

Directoratul OMV Petrom (SNP) a convocat adunarea generală a acţionarilor, în 3 martie, pentru a o revoca pe Sevil Shhaideh (foto), fost vice-premier, din poziţia de membru al Consiliului de Supraveghere al companiei, potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori București (BVB).

AGA OMV Petrom urmează să-l numească pe înlocuitorul lui Sevil Shhaideh, pentru durata rămasă din mandatul acordat acesteia, ca şi pe în locuitorii altor doi membri ai consiliului de supraveghere, Manfred Leitner şi Christopher Veit, care au renunţat la mandatele lor, potrivit aceluiași raport.

Anterior, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, Virgil Popescu, solicitase convocarea AGA , în același scop. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom.

(Citiţi şi: „Ministerul Economiei cere revocarea lui Sevil Shhaideh din Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom”)


Ministrul Virgil Popescu a argumentat solicitarea de schimbare a fostului vicepremier, spunând că „statul român trebuie să ia decizii care să nu afecteze capitalul de imagine şi performanţele economice ale companiei”, prin menţinerea în poziţii de decizie a unor „persoane cu abordări discutabile şi care au făcut parte dintr-o guvernare care a adus grave prejudicii economiei româneşti”, potrivit unei postări pe Facebook, de la începutul lunii ianuarie.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, în iunie 2018, trimiterea în judecată a lui Sevil Shhaideh, în dosarul „Belina”, fiind acuzată de abuz în serviciu comis în perioada în care a fost secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Sevil Shhaideh fusese numită membru în consiliului de supraveghere al OMV Petrom, în octombrie 2017, dar şi în membru al comitetului de audit și în comitetului prezidențial și de nominalizare ale companiei.

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: