sâmbătă

27 aprilie, 2024

26 martie, 2024

UE și Moldova au decis marți să prelungească valabilitatea actualului lor acord privind transportul rutier până la 31 decembrie 2025, anunță un comunicat al Comisiei Europene.

Acordul urmărește să sprijine Moldova în privința accesului la piețele mondiale prin facilitarea tranzitului prin țările UE și, de asemenea, prin dezvoltarea în continuare a legăturilor sale cu piața UE. Acest acord cu Moldova, semnat pentru prima dată la 29 iunie 2022a sporit substanțial exporturile rutiere din Moldova către UE, în beneficiul ambelor economii.

Acordul a fost instituit în urma pierderii unor rute de transport importante care trec prin porturile de la Marea Neagră și piețele de export din Ucraina către estul Ucrainei, cauzată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Prin liberalizarea parțială a transportului rutier de mărfuri prin acordarea de drepturi de tranzit și de transport bilateral transportatorilor din Republica Moldova și din UE pentru teritoriile lor respective, acordul contribuie la o mai bună ancorare a pieței Republicii Moldova în UE.


Acordul a consolidat, de asemenea, culoarele de solidaritate UE-Ucraina, facilitând transportul rutier între UE și Moldova, care este o țară de tranzit importantă pentru exporturile și importurile ucrainene.

Exporturile rutiere din Moldova către UE au crescut cu 27 % în al treilea trimestru al anului 2022 și cu 35 % în al treilea trimestru al anului 2023, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. UE a beneficiat, de asemenea, de acord, întrucât exporturile UE pe cale rutieră către Moldova au crescut cu 30 % în valoare din al treilea trimestru al anului 2021 până în al treilea trimestru al anului 2022 și s-au stabilizat aproximativ la aceeași valoare în al treilea trimestru al anului 2023.

Decizia de prelungire a acordului a avut loc în cadrul reuniunii comitetului mixt instituit în temeiul acordului și nu modifică fondul acestuia.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: