Preşedintele Joe Biden şi speaker-ul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, au ajuns la un acord de principiu pentru a evita intrarea SUA în incapacitate de plată pe 5 iunie.
Acest compromis, rezultatul unor negocieri foarte aspre, urmează să fie votat miercuri în Cameră, a anunţat Kevin McCarthy, citat de AFP, agenție preluată de Agerpres. Este foarte comun să se ajungă la compromisuri de ultimă oră pe acest tip de dosar.
În caz contrar, Statele Unite s-ar putea găsi din 5 iunie în incapacitate de plată, adică în imposibilitatea de a-şi onora angajamentele financiare, fie că sunt salarii, pensii sau rambursările către creditori.
Detalii cu privire la conţinutul acordului, însă liderul republican a anunţat că va avea o nouă întâlnire cu preşedintele Biden duminică.
Procedură legislativă de rutină devenită instrument politic
Ca aproape toate marile economii, Statele Unite trăiesc pe credit. Dar, spre deosebire de alte ţări dezvoltate, America se confruntă regulat cu o constrângere legală: plafonul datoriei, suma maximă de îndatorare a Statelor Unite, care trebuie majorat oficial de Congres.
Din această procedură legislativă de rutină, republicanii, majoritari în Camera Reprezentanţilor din ianuarie, au făcut un instrument de presiune politică.
Refuzând să acorde un aşa-zis „cec în alb” preşedintelui democrat, ei au condiţionat orice creştere a acestui plafon, stabilit în prezent la 31.400 de miliarde de dolari, de tăieri bugetare.
Republicanii l-au desemnat pe Kevin McCarthy, care se prezintă drept un apărător intransigent al rigorii bugetare, pentru a negocia cu preşedintele.
Joe Biden, candidat la realegerea sa, a refuzat mult timp să vină la masa negocierilor, acuzând opoziţia că ţine economia americană „ostatică” cerând astfel de reduceri.
După mai multe reuniuni la Casa Albă între cei doi, echipele preşedintelui şi ale „speaker-ului” republican s-au înhămat în cele din urmă la nesfârşite sesiuni de negocieri – toate comentate din belşug de tot Washingtonul.
Acordul de principiu găsit sâmbătă seara dă o gură de aer pieţelor americane, care începeau să vadă cu un ochi rău această paralizie în capitala americană. Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a decis miercuri să plaseze „sub supraveghere” ratingul AAA al Statelor Unite, estimând că „eşecul de a ajunge la un acord (…) ar fi un semn negativ în termeni de guvernanţă”.
Economia mondială, deja pradă unei „puternice incertitudini”, s-ar fi „putut lipsi” de aceste negocieri tensionate, a criticat şi directorul Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva.
Urmează votul în Congres
Compromisul trebuie acum validat de Senat, controlat la limită de democraţi, şi de Camera Reprezentanţilor, unde conservatorii au o majoritate fragilă.
Calendarul parlamentar are constrângeri: mulţi aleşi s-au întors la casele lor din cele patru colţuri ale Statele Unite pentru o pauză de câteva zile, cu ocazia weekendului prelungit lung de „Memorial Day”. Ei au fost instruiţi să fie pregătiţi să se întoarcă de urgenţă la Washington.
În plus, unii progresişti din cadrul Partidului Democrat, precum şi aleşi ai Partidului Republican, au ameninţat că nu vor ratifica sau vor amâna cât mai mult posibil un text care ar face prea multe concesii taberei adverse.
****