7 noiembrie, 2011

Sursa: Reuters

Premierul grec în exerciţiu, Georgios Papandreou, şi liderul conservator Antonis Samaras au ajuns, luni seară, la un acord asupra noului şef al guvernului de coaliţie pe care ei s-au angajat să îl formeze, a anunţat postul public elen de televiziune, Net, citat de AFP.

Numele noului prim-ministru va fi anunţat marţi împreună cu componenţa noului cabinet, de la care se aşteaptă să scoată Grecia din grava ei criză economică şi politică, prin asigurarea, înaintea alegerilor anticipate până la sfârşitul lunii februarie, aplicării planului de reducere a datoriei în zona euro adoptat la sfârşitul lunii octombrie la Bruxelles, menționează sursele preluate de Agerpres.

Discuţiile între cele două principale partide elene au durat mult, în ciuda nerăbdării partenerilor europeni, obosiţi de amânările Greciei.


”Un acord tardiv nu este uşor. Georgios Papandreou şi Antonis Samaras se află în contact permanent şi încearcă să găsească soluţiile necesare. Dacă este necesar, va dura până mâine, a afirmat la începutul serii o sursă din guvern”, a precizat o sursă guvernamentală citată de AFP.

Menţionat de mai multe zile în Grecia pentru preluarea șefiei Guvernului este numele lui Lucas Papademos (foto), fost vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene (2002-2010) şi fost guvernator al Băncii centrale elene (1994-2002), mâna dreaptă a lui Jean-Claude Trichet şi consilier al lui Papandreou.

În privința Ministerului de Finanțe, un oficial de top din opoziție, citat de Reuters, susține că la acest portofoliu-cheie va fi mențiut Evangelos Venizelos, împreună cu echipa sa.

De altfel, ministrul Venizelos a dat asigurări luni că viitorul guvern de la Atena va pune rapid în aplicare măsurile de austeritate cerute de FMI și Uniunea Europeană pentru continuarea programului de împrumut în valoare totală de 130 de miliarde de euro pentru Grecia.


Dar ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, a declarat clar că nu va fi eliberată rapid următoarea tranșă îăn valoare de 8 miliarde de euro.

Numind evenimentele de la Atena drept ”cataclismice”, germanul a spus: ”Angajamentele din program trebuie îndeplinite înainte ca noi să decidem privind plata tranșei”.

Ministrul german al Economiei și Tehnologiei, Philipp Roesler, a amenințat Grecia cu scoaterea din zona euro.

”Grecii au o alegere: reforme în interiorul zonei euro sau nicio reformă și plecarea din zona euro. Nu există a treia cale. Guvernul Greciei trebuie măcar să înțeleagă că la un moment dat răbdarea noastră se va termina”, a spus Philipp Roesler, pentru Bild, citat de Reuters.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: