10 noiembrie, 2020

Armenia şi Azerbaidjan au semnat sub egida Rusiei un acord pentru încheierea conflictului militar din Nagorno – Karabah. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că forţe ruseşti de menţinere a păcii vor fi desfăşurate în enclavă.

Preşedintele Putin a fost cel care a anunţat în noaptea de luni spre maţi semnarea unui acord de încetare a focului şi a tuturor acţiunilor militare din Nagorno Karabah.

„Am luat o decizie extrem de dificiă pentru mine personal şi pentru noi. Am semnat o declaraţie alături de preşedinţii Rusiei şi Azerbaidjanului privind încetarea conflictului începând de la ora 1 (ora locală)”, a confirmat, într-o declaraţie postată pe pagina de Facebook, premierul armaen Nikol Pashinian.


După anunţul privind semnarea acordului, preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev a declarat că acordul va avea ca rezultat restituirea teritoriilor azere, fără vărsare de sânge. „Semnez acest acord cu mândrie! Felicitări poporului Azerbaijanului!,” a dăugat Aliyev.

Vladimir Putin şi-a exprimat speranţa că acordul va crea condiţiile pentru o soluţie pe termen lung şi la scară largă pentru conflictul din Nagorno – Karabah, potrivit Reuters.

Vladimir Putin a anunţat că forţe ruseşti de menţinere a păcii vor fi desfăşurate în Nagorno Karabah, ulterior, ofificiali din domeniul apărării afirmâmd că este vorba despre aproape 2000 de militari.

Duminică, după şase săptămâni de lupte grele, Azerbaidjanul a anunţat că a capturat oraşul Şuşa, cunoscut de către armeni drept Şuşi, care este situat pe un munte de unde se vede oraşul Stepanakert.


Liderii din Nagorno Karabah au negat duminică pierderea controlului asupra oraşului, iar premierul armean Nikol Pashinyan a continuat luni să facă acest lucru, afirmînd că luptele pentru oraş continuă.

Şuşi, sau Şuşa, se află la aproximativ 15 km sud de Stepanakert şi este important pentru speranţele etnicilor armeni de a păstra controlul asupra Nagorno-Karabah, un teritoriu separatist recunoscut la nivel internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar care populat şi controlat de etnici armeni.

Încurajat de sprijinul turc, Azerbaidjanul a declarat că, din 27 septembrie, a preluat o mare parte din teritoriul din Nagorno-Karabah pierdut în războiul din 1991-94, în care au murit aproximativ 30.000 de oameni, iar mulţi alţii au fost dizlocaţi.

Armenia a negat amploarea cuceririlor teritoriale făcute de Azerbaidjan.

Câteva mii de persoane au fost ucise de la izbucnirea conflictului. Trei armistiţii au eşuat în ultimele şase săptămâni, iar armamentul superior deţinut de Azerbaidjan şi progresele făcute în teren i-au redus motivaţia pentru a dori un acord de pace durabil.

Turcia a sprijinit puternic Azerbaidjanul în conflict, iar Rusia are un pact de apărare cu Armenia.

Niciuna dintre aceste ţări nu a fost atrasă direct în conflict, dar, într-un incident care ar putea alimenta tensiunile, ministerul rus al Apărării a anunţat luni că un elicopter militar rus M-24 a fost doborât pe teritoriul Armeniei şi doi membri ai echipajului au fost ucişi.

Ministerul azer de Externe a anunţat luni că forţele azere au doborât elicopterul rus din greşeală, în apropiere de graniţa cu Armenia, a exprimat scuze şi disponibilitatea de a plăti compensaţii

Cu forţele sale armate depăşite de Azerbaidjan, Armenia a evitat intervenţia militară directă în Nagorno-Karabah.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: