Producătorii locali spun că nu este o surpriză să audă de la ministrul Agriculturii că în România sunt aduse produse expirate sau aproape de termen pentru a fi distribuite pe piaţă, însă reprezentanţii supermarketurilor spun că nimeni nu şi-ar asuma aşa ceva fiindcă şi-ar pierde clienţii.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat miercuri într-un interviu acordat ZF că „România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate. Aici este o piaţă în care importatorii se orientează şi aduc produse la sfârşit de termen de valabilitate sau chiar depăşit. În România sunt cazuri în care salamul se spală cu oţet; se schimbă saramura la brânză, iar brânza se bagă din nou la vânzare. Statul nu-şi face datoria, ANPC-ul nu şi-o face. Alţii controlează ce intră din România, noi de ce să nu controlăm ce primim de la alţii?“
Suspiciunile producătorilor români și uimirea reprezentanților supermarketurilor
„În primul rând trebuie să spun că sunt surprins că un ministru al Agriculturii are astfel de date şi nu vedem deja şi arestări. Cum să aduci alimente expirate şi cum să falsifici produse alimentare făcând chestii din astea? Nu ştiu de unde are aceste date, şi eu am informaţii că se întâmplă astfel de lucruri, tiruri întregi cu marfă expirată în alte ţări sunt aduse în România şi aici se practică astfel de lucruri, dar nu am cum să probez aceste informaţii. Cred că autoritatea statului ar trebui să verifice şi să depisteze atsfel de cazuri. Aici, cu toate că nu sunt de acord cu ministrul Agriculturii pe foarte multe subiecte, aici pot spune că da, într-adevăr, am şi eu astfel de informaţii, iar noi, ca stat, trebuie să luăm cele mai severe măsuri să stopăm aceste lucruri”, a declarat pentru Mediafax Costel Caraş, fermierul care în 2013 a aruncat în câmp 8.000 de litri de lapte în semn de protest pentru că nu mai are cui să îl vândă de la izbucnirea scandalului laptelului contaminat cu aflatoxină.
La rândul său, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, spune că trebuie doar să vedem ce se întâmplă pe piaţă pentru a ajunge la o concluzie.
„Cum credeţi că pot veni produsele mai ieftin de afară, ştiind prea bine care sunt costurile reale. Cum credeţi că ne-au invadat cu carne de porc piaţa? Noi asigurăm în momentul de faţă 30% din piaţa cărnii de porc, dar firmele sunt aproape de faliment. Am putea acoperi aproape 100%, dar ne-au omorât piaţa cu carnea de porc venită din afară care se vinde la nişte preţuri derizorii. Cum vă explicaţi? Vinde producătorul acela în pierdere? Sunt convins că ministrul are datele. (…) Dacă te duci afară, uitaţi-vă la ce preţuri e carnea de porc, în Belgia e între 8-10 euro. Aceeaşi carne, la noi o găseşti între 3-4 euro, carne importată din străinătate. Cum vă explicaţi? Şi carnea asta e produsă acolo, la noi se adaugă şi costul de transport”, a spus Laurenţiu Baciu.
Reprezentanţii supermarketurilor spun că afirmaţiile ministrului Agriculturii nu au nicio bază.
„Nu ştiu nimic despre ceea ce spune ministrul. ANSVSA-ul şi ANPC-ul vin şi fac controale, noi suntem consiliaţi unde se greşeşte. Controlul e un lucru bun, îţi arată unde greşeşti şi cum poţi remedia. Nimeni nu lasă zone din acestea sensibilie necontrolate. La nivel de reţele comerciale, numărul producătorilor români este în creştere şi a crescut an de an şi asta pentru că piaţa cere”, a declarat Florin Căpăţână, vicepreşedinte Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRC).
Laurenţiu Baciu spune însă că supermarketurile nu şi-ar pierde clienţii fiindcă aceştia nu pot constata calitatea cărnii. „Trebuie un examen de specialitate, câţi din ţara asta am putea constata? Ţi-ar trebui laborator, cunoştiinţele necesare de a afla dacă marfa e bună sau nu. Pe asta mizează. Cine-i controlează? Dacă vorbim de organele de control din România, aici mă abţin”, a mai spus Baciu.
Declarațiile ministrului Irimescu
„România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate“, afirmă ministrul agriculturii Achim Irimescu, într-un interviu pentru Ziarul Financiar.
„Aici este o piaţă în care importatorii se orientează şi aduc produse la sfârşit de termen de valabilitate sau chiar depăşit. În România salamul se spală cu oţet; se schimbă saramura la brânză, iar brânza se bagă din nou la vânzare. Statul nu-şi face datoria, ANPC-ul nu şi-o face. Alţii controlează ce intră din România, noi de ce să nu controlăm ce primim de la alţii?“, a mai declarat ministrul Irimescu pentru ZF.
Ministrul nu este la prima declarație de acest gen.
În februarie, Achim Irimescu afirma: ”De ce peștele provenit din Marea Nordului în toată Europa se vinde eviscerat și prin scoaterea intestinelor se elimină și viermii Anisakis iar la noi, în România nu se eviscerează iar dacă peștele nu se congelează imediat viermii ajung în mușchi și marfa ajunge la români pentru că este la preț de nimic. De ce am construit cu bani europeni ferme piscicole și peștele nostru nu se vinde pentru că nu are loc pe piață de cel cu viermi Anisakis dar care are un preț mai bun. Am întrebat veterinarii (ANSVSA – n.r) la un moment dat, nu cei care sunt acum, și mi-au răspuns că un vierme acolo nu este important. Păi dacă ne batem joc de consumator și omorâm și mai omorâm și producătorul autohton, asta este foarte grav. Eu am avut discuții mari pe această temă, cu viermii, și până la aderare i-am blocat dar după aceea nu am mai putut pentru că este piața liberă dar veterinarii noștri unde sunt? De ce ne ascundem după deget și punem pe piață ce se aruncă în alte state?”
În decembrie 2015, ministrul Irimescu asigura: “Am să fac tot ce este posibil să promovez produsele românești, pe de o parte, iar pe de altă parte să asigur o protecție corespunzătoare producătorului și consumatorului român pentru că, din păcate, multe produse care ajung în România se vând pentru că ajung din segmentul cel mai ieftin și efectiv otrăvim populația și omorâm producătorul român. Repet: orice guvern are datoria să își apere și producătorul și consumatorul. Din cauza aceasta cred că nu am făcut suficient până acum și eu vă promit că voi face tot ce îmi stă în putință pentru a ajuta românul să consume cât mai multe produse românești”
Agricultura românească este slabă pentru că trecutul ei este unul confuz. Comunismul a distrus proprietatea şi spiritul de iniţiativă. Iar nedeprins, după căderea comunismului spiritul de iniţiativă s-a refăcut greu. Au existat nenumărate planuri de refacere a agriculturii, dar rezultatele se lasă aşteptate. Şi guvernul actual are un plan pentru o agricultură ce înseamnă a şaptea piaţă din UE.
„Sunt convins că mediul rural mai poate fi salvat, în acest sens avem în plan să aducem tinerii românii din străinătate, care au până în jur de 40 de ani, oferindu-le nişte pachete clare de măsuri. Ei, dacă au cinci hecatre, fie şi le cumpară, fie le arendează, pot să ia 40.000 de euro fonduri europene pentru «Instalarea tinerilor în agricultură». Statul prin ADS poate să achiziţioneze terenuri, iar ulterior dă cu titlu gratuit cinci hectare de teren tinerilor care se stabilesc în agricultură şi care dovedesc că au studii de specialitate“, spune ministrul.