18 mai, 2011

Victoria lui Emil Boc în faţa lui Vasile Blaga în competiţia pentru şefia partidului deschide pentru PDL o epocă plina de necunoscute. Votul majoritar din primul tur pentru Emil Boc, precum şi îndemnul la unitate adresat de Traian Băsescu delegaţilor trebuie citite cu ajutorul cheii de decriptare exprimate sub forma îndemnului-ameninţare: “Continuaţi! Daca vă opriţi, pierdeţi!”.

Judecând după sondajele de opinie care răsar în fiecare săptămâna, USL deja a câştigat alegerile din 2012 şi PDL se poate pregăti sufleteşie şi de opoziţie.

Insă lucrurile nu sunt aşa de simple, întrucât se pare că Băsescu pregăteşte acestui PDL ceva la care partidul nu se aşteaptă.

Mă refer la obligativitatea (înscrisă în literele acordului de precauţie cu FMI) de a duce reformele până la capăt, anume acele reforme care ating atât baza financiară a partidului (restructurarea regiilor şi societăţilor cu capital majoritar de stat unde s-a aciuat clientela partidului dar şi clientela transpartinică), cât şi o parte din baza electorală (eliminarea subvenţiilor la căldură pentru cei cu venituri peste un anumit nivel, dar şi reducerea numărului categorii de ajutoare sociale de la 54 la 9).

Am citat doar două măsuri care necesită un Prim Ministru tehnocrat, ce nu se teme pentru scaunul său. Sau, de ce nu, chiar un Emil Boc sinucigaş politic, care, înconjurat în Biroul Permanent de oameni fideli, obţine sprijinul partidului pentru a trece aceste masuri dure. Sigur, între Biroul Permanent şi plenul Parlamentului există o diferenţă, însă când e vorba de raporturile Primului Ministru Boc cu Parlamentul, intervine şi Traian Băsescu pentru echilibrarea situaţiei. Sincer, nu cred că aripa Blaga are curajul de a vota căderea Guvernului, pentru ca exact atunci apare ipoteza unui Prim Ministru tehnocrat, lucru pe care aripa vrea sa îl evite.

In acest punct nu sunt de acord cu Cristian Grosu când scrie că “Blaga nu era problema de fond a PDL, iar tripleta BVB nu era principalul duşman al reformei politice din partid”. Eu cred că de fapt problema de fond a PDL-ului, problemă care s-a tranşat la aceste alegeri interne a fost uciderea “soluţiei Blaga” pentru 2012: un PDL cu o disciplină militară reinstaurată, care adună la alegerile din 2012, cu ajutorul primarilor şi clientelei din regii si societăţi de stat, undeva în jur de 15%, si apoi îşi vinde scump pielea în negocierile cu USL, obţinând, în contrapartida pentru investirea unui guvern USL, liniştea imunităţii parlamentare şi tihna banilor scăpaţi cu dedicaţie, prin contracte preferenţiale, către firmele nevestelor şi copiilor.

Prin marginalizarea lui Blaga şi oferirea de posturi unora dintre susţinătorii lui, planul lui Băsescu (executat de Emil Boc) a fost să îi reteze lui Blaga capitalul de simpatie din partid, bazat pe accesul fostului secretar general la resursele umane şi financiare ale partidului, argument cu care Blaga ar fi putut negocia o intrare securizantă în Opoziţie pentru el şi ai lui.

Acest PDL de după alegerile interne poate fi pe bună dreptate speriat de măsurile economice dure pe care le are de luat, căci sunt ucigătoare pentru propria clientela şi fac imposibilă aplicarea “soluţiei Blaga”. Exact de aici îşi trage echipa Blaga resursele financiare si capitalul de încredere in partid, iar Băsescu vrea sa îşi atingă un dublu scop prin asanarea regiilor şi societăţilor cu arierate: unul macro-economic (vizibil) şi unul politic (încă invizibil).

Nu contează prea mult dacă acest PDL va supravieţui alegerilor din 2012. Meciul încă se joaca, şi nimic nu e deja tranşat. Insă contează enorm dacă acest PDL poate fi curăţat de cripto-fesenismul reprezentat de Blaga şi ai lui. Cei mai spălăţei şi mai inofensivi au primit deja posturi în echipa lui Boc şi sunt interesaţi să şi le menţină. Insă tripleta BVB ca atare, moştenirea fesenismului, se pregăteşte să intre pe linie moartă, şi uciderea ei politică e o chestiune de timp. Departe de posturile din Biroul Permanent, fără accesul la resursele clientelei, tripleta Blaga-Videanu-Berceanu e comă politică.

PDL-ul are acum de mers pe drumul unui partid autentic de dreapta. Nici nu îşi dă seama cum e să înfrunţi alegerile din 2012 fără moştenirea fesenistă şi fără instrumentele pomenilor electorale puse la dispoziţie de clientela silenţioasă dar eficientă din regii.

Insă abia pus cu spatele la zid un partid îşi arată adevărata măsura a lucidităţii, forţei, curajului şi personalităţilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

4 răspunsuri

  1. OK pt. timpul prezent. DAR… privatizarea managementului la regii etc, reducerea pierderilor, etc. REDUCE la ZERO speranta PSD de a-si plati datoriile existente si aici e tragedia.

  2. Octave, frumoase vorbe, superbe intentii, indraznate sperante.dar nu sting sub nicio forma dilemele mele. adica:
    1- de unde pana unde un partid isi arata suma calitatilor sale doar pus cu spatele la zid? ai aici doua mici variante: pus cu spatele la zid, partidul va pierde niste zeci de insi, fiecare avand la mana niste primari, care are fiecare la mana niste consilieri. nu uita ca pdl a castigat alegerile folosind FIX VARTELNITA DE ADUNAT VOTURI INVENTATA SI ADUSA LA FUNCTIONAL DE OCTAV COZMANCA! (stiu ce spun).
    a doua (mica) varianta: admitand ca, pus cu spatele la zid, un partid va face parada de viziune, luciditate etc, etc – si tot ce-am mai insirat eu in editorialul pe care cu marinimie l-ai citat: trebuie să le si aibe! da de unde atata viziune si luciditate si personalitate? uita-te la fetzele lor, exact cum am scris eu in editorial: la fizionomia lui Boc, la Oltean (iti dai seama ce partid e ala in care Oltean ocupa pozitia nr. 2?), la Roberta, Flutur etc. Sa ne uitam putin si in jurul lor? din ce trraiesc ei si din ce-si hrănesc adeptii al căror număr ii fac utili in partid?

    Rog nu-mi vorbi de Macovei si Voinescu; ar fi existat un pospai de progres in PDL daca inainte de-a o pune pe Macovei in vitrina ar fi trecut principiile ei in statut!. asa, risc (un risc real!) să o vad, in campania electorala, pe Macovei la dreapta vreunui baronete care i-a blocat amendamentele anticoruptie la statut în acea şedinţă de pomină, în care nici bărbătuşul Boc nu le-a luat apărarea… (ştii: uneori trădarea este poreclită abilitate, viclenia e numită diplomaţie, iar versatilitatea se cheamă capacitate de adaptare…)

    2- inca: o campanie electorala fără binefacerile care au curs, vreme de 4 ani, din societatile de stat… adica fără galeti, sepci, ulei si zahar, bani etc,. etc… Octave! vorba (înţeleaptă) a unui guru: hăhăhăhăhă!

    (tu de ce crezi că toti şefii descentralizatelor si companiilor de stat au fost inlocuiti cu ginecologi din PDL? pentru ca acolo sa se fure dupa principiile dreptei? Nu: ci ca sa fie hranită clientela care va imparti toate cele enumerate mai sus, prin comune, la alegeri. si sa nu crezi ca hotii mici sunt buni pentru ca nu-s mari; hotii mici traiesc dupa aceleasi principii ca aia mari, doar ca sunt mai dizgratiosi, iar frustrarea ii face imprevizibili!).

    PS: sa ne intelegem: politica nu e in nici un caz ceea ce credeau Blaga, Berceanu si Videanu că este (apropo – zi-mi măcar două deosebiri intre Udrea si Videanu – in afară de faptul că proaspăta câştigătoare e femeie si blondă). drama este că, si de aceasta data, am ales un rau: un partid predat unui singur om; care n-are nicio remuscare s-o recunoască şi sa-si asume rolul de despot luminat. dar eu, care sunt atent atat la argumentele stangii cat si la cele ale dreptei: nu va laudatzi prea tare ca asta e dreapta?

  3. Cristian,

    Credinta mea (si ramine de vazut in 2012 daca e doar o credinta sau poate deveni un fapt) e ca PDL trebuie sa constientizeze faptul ca, daca se privatizeaza managementul la companiile de stat si daca se reduc drastic categoriile de ajutoare sociale, nu se mai poate face politica de stinga sub masca unui partid de dreapta.

    Practic, PDL-ul trebuie sa actioneze ca partid de dreapta, care isi atrage voturi in 2012 si adresindu-se altor categorii decit cele asistate sau celor in relatii cu clientela. A fi cu spatele la zid inseamna a realiza ca trebuie sa te indrepti spre marea masa de scirbiti, nehotariti si/sau deceptionati de PNL-ul virat la stinga.

    Da, partidul va pierde zeci de insi, in legatura cu zeci sau sute de primari care aduceau voturi. Insa ceea ce trebuie vazut e ca acesti primari se lupta pe un bazin profund de stinga, si ca nu lipseste decit o idee pentru ca primarul PDL de azi sa devina primarul PSD de miine. Miza este, dupa pararea mea, adunarea de voturi de la cei care nu mai voteaza.

    De aceea eu personal nu fac o tragedie din eventuala pierdere a alegerilor de catre PDL. Insa ar fi o tragedie ca PDL sa le cistige raminind acelasi PDL pe care il stim noi. Ca sunt inca in partid Oltean si Flutur, asta e cert. Ca au intrat in BPN Macovei, Voinescu, Paleologu and Co, asta e enorm pentru un partid aflat la putere. Pasul pare mic, insa e cu bataie lunga. Nu ma iluzionez ca Macovei va face minuni in BPN, insa nici DNA sau Parchetul General nu a facut minuni din prima. Nu uita ca acuma sunt tot oamenii pe care i-a pus ea.

    Dupa cum se exprima Basescu, miza este talonarea lui Boc cu o echipa care sa il sprijine la nevoie. Ca il sprijina contra cost sau dezinteresat, e alta poveste, cita vreme directia pe care se misca Boc e setata de Basescu. Iar baronetii PDL sunt si ei constienti ca acuma nu mai curge ca pe vremuri, si ca va veni o vreme in care va curge si mai putin decit acum, din deconcertate sau din alte alea.

    Ca sa iesim deci din cercul vin ai nostri-pleaca ai vostri, furam toti din acelasi loc, trebuie ca undeva un partid sa nu mai poata avea acces la resursele din teritoriu (regii, societati si deconcertate). Nu ma iluzionez ca Boc are capacitatea de a spune „Halt!”, insa FMI da. Si cred ca se va lasa si cu o cadere de Guvern pe tema asta, insa cu atit mai bine. O fi ea clientela de partid draga pentru ca aduce voturi, insa se cam apropie si vremea funiei la par pentru ea. Va iesi cu scintei, insa merita sa vedem ce iese de aici.

    Cit despre despotul luminat, nu cred ca te referi la Boc, ci mai degraba la Basescu. Deocamdata stim ce ii poate pielea, si lui Basescu, si lui Boc. Surprizele sunt excluse. Doi oameni care si-au pus pielea la saramura in ultimii ani nu mai au nimic de pierdut. Si exact asta ii face interesanti la nivel politic.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: