România a înregistrat un număr aproape dublu de decese în urma accidentelor rutiere față de media europeană (96 la un milion de louitori, față de 51) și este pe primul loc în UE , potrivit statisticilor anunţate joi Comisia Europeană.
Recordul românesc negativ de perpetuează din 2018, chiar dacă numărul deceselor a scăzut cu 22% față de 2010.
Circa 22.800 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE în 2019, cu aproape 7.000 de persoane mai puţin decât în 2010 (-23%) şi cu 2% mai puţin decât în 2018.
Cele mai sigure drumuri din UE sunt în Suedia (22 de decese la un milion de locuitori) şi Irlanda (29 de decese la un milion de locuitori).
După România urmează Bulgaria şi Polonia cu 89 respectiv 77 de decese la un milion de locuitori.
Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, cele trei state baltice (Letonia, Lituania şi Estonia) precum şi Croaţia au înregistrat diminuarea numărului de decese din acceidente rutiere mult peste peste media (de 30% – 45%).
Costurile suportate de societate în urma accidentelor rutiere sun testimate la 280 de miliarde de euro, sau aproximativ 2% din Produsul Intern Brut al UE.
Ţinta Comisiei Europene este ca numărul deceselor şi al accidentelor grave să scadă cu 50% până în 2030.