15 noiembrie, 2015

atentate parisPașaportul sirian găsit asupra unuia dintre atacatorii kamikaze de la Stade de France aparține unui refugiat care a intrat în Europa prin Lesbos, unde a fost înregistrat pe 3 octombrie anul acesta. Nu se știe dacă atentatorul care s-a aruncat în aer lângă stadionul parizian era chiar posesorul pașaportului.

„Titularul pașaportului a trecut prin insula Lesbos în 3 octombrie, unde a fost înregistrat conform regulilor Uniunii Europene”, a declarat Nikos Toscas, viceministrul elen responsabil de poliție, citat de Reuters.

Un alt terorist avea pașaport egiptean, dar poliția a confirmat că în atentate au fost implicați și cetățeni francezi, unii fiind a doua sau a treia generație de imigranți.

Belgia – implicată în anchetă: au fost arestați mai mulți suspecti


Procurorii belgieni au deschis un dosar penal pentru terorism, după ce s-a descoperit că teroriștii de la Bataclan au folosit un autoturism Polo închiriat în Belgia.

În timpul raidurilor efectuate sâmbătă în cartierul Molenbeek, Bruxelles, au fost arestate patru persoane care au legătură cu atacurile de la Paris, au declarat oficiali belgieni, potrivit televiziunii publice RTBF.

terorist arestat bruxelles

Cartierul, în care locuiesc numeroși imigranți din Orientul Mijlociu, a devenit cunoscut ca bază a numeroși suspecți de terorism din ultimele atentate ce au avut loc în Europa.


Într-un apartament de aici a stat atacatorul din trenul Thalys, Ayoub El Khazzani, care a locuit în apartamentul surorii sale înainte de atentat.

Tot aici au fost uciși doi suspecți de terorism în ianuarie, într-un schimb de focuri cu poliția belgiană, la numai câteva săptămâni după drama de la Charlie Hebdo.

Cei doi călătoriseră puțin înainte în Siria și erau suspectați că sunt liderii unei celule teroriste ce pregătea un atac în orașul begian Verviers.

De asemenea, Mehdi Nemmouche, aici a locuit înainte de atentat și francezul care a ucis patru persoane în atacul de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles (în 2014). Și al ar fi fpst în vacanță în Siria înaintea atacului respectiv.

Tot în cartierul Molenbeek a fost prins și Abdelmoumaim Haddad, un terorist pe numele căruia exista un mandat internațional de arestare, dar pe care poliția belgiană îl căuta în Spania.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: