20 mai, 2015

lazar comanescuUna din cele mai aplicate intervenții la conferința organizată miercuri de cursdeguvernare.ro privind exporturile făcute de companiile cu capital autohton a fost cea a lui Lazăr Comănescu, consilierul prezidențial pe probleme de politică externă.

În calitate de fost ambasador la Berlin (timp de 6 ani) , Lazăr Comănescu a prezentat experiențele sale de interfață de comunicare între cele două medii de afaceri, cunoscut fiind că Germania e unul din principalii parteneri de afaceri ai României. O întreagă listă de neglijențe, lipsă de reacție și de profesionalism, structuri învechite și proiecte concrete ratate sau întârziate – în aparatul prin care România ar trebui să-și promoveze exporturile.

Fiecare din acuzațiile ambalate sub formularea diplomată de ”mai e mult, mult de tot, de lucrat” ar putea fi o temă de strategie pentru miniștrii care au legătură cu mediul economic.

Din speach-ul lui Lazăr Comănescu – de urmărit și video, la finele articolului :

  • – , Trebuie lucrat pentru promovarea intereselor noastre economice. De exemplu, Polonia are în Germania 14 consilieri economici, Ungaria are 12, în timp ce noi avem 3. Este nevoie, în funcție de specificul pieței, de oameni specializați în agricultură, în inovare și dezvoltare, după caz.
  • -, în privința gestionării participărilor românești la târguri și expoziții, am asistat la prea multe cazuri în care totul a lăsat impresia că se face pe picior: ba că nu sunt fonduri, ba că e nevoie de nu știu câte aprobări
  • -, una din probelmele comerțului nostru exterior este și aceea că așa numitul departament de comerț exterior, sau cum s-o fi chemat el, s-a tot mutat așa, ca fata nimănui, de la un minister la altul – iar asta înseamnă că nu există continuitate, predictibilitate, responsabilitate. Trebuie regândit
  • -, selecția – de fapt, e impropriu spus selectia – privind cine să participe la o expoziție sau târg. Sunt situații care mi-ei mi-au dat o stare de râsu-plânsu
  • -, Sistemul cameral românesc necesită o regândire a modului de organizare și funcționare. Trebuie dinamizat trebuie umplut de substanță.E absolută nevoie de așa ceva. Unul din factorii cei mai activi de promovare a intereselor Germaniei pe piețele externe e sistemul cameral.
    În Germania sistemul cameral este mult mai eficient și ar trebui preluate lucrurile bune. Sigur, legislația acolo obligă înscrierea companiilor. Am întrebat reprezentanți ai IMM-urilor germane dacă le convine: Da – mi-au spus, le convine asta pentru că au dividende pe termen lung din această organizare, de chestiunile de anvergură, de dezvoltări sectoriale se ocupă camere de comerț.
  • -, . Un exemplu: Germania a renunțat la energia nucleară și a decis să construiască așa numitele autostrăzi energetice. Am vorbit în Germania și am arătat că în România există companii cu experiență în construcția de rețele de înaltă tensiune. Mi-au zis: “Veniți cu oferte”. Am transmis asta în țară, dar de patru ani nu a apărut nicio ofertă.
  • -, Viteza de reacție a instituțiilor românești și a mediului economic e slabă – se pierd oportunități. Un exemplu: am vizitat portul Bremen. Am fost în portul Duisburg – cel mai mare port de râuri interioare din lume: există un interes foarte mare din partea lor să facă o legătură cu zona Mării Negre. Am inițiat această poveste și am fost foarte entuziasmat că se poate face. Nu s-a mișcat nimic. Și mai sunt exemple de acest gen.
  • -, Germania este țara târgurilor și expozițiilor iar prezența firmelor românești acolo trebuie să fie mare. Există loc pentru o mai bună gestionare a participării firmelor românești la târgurile și expozițiile din Germania. După participarea la astfel de manifestări trebuie trase niște concluzii. Nouă ne lipsește follow-up-ul – mereu e prea devreme sau prea târziu, merge și-așa.
  • -, Din experiența ca ambasador în Germania pot spune că acolo se pune accentul pe componenta economică a diplomației. La întâlnirile cu ambasadorii germani sunt invitați și foarte mulți oameni de afaceri și se poartă discuții amănunțite pentru ca ambasdorii să înțeleagă ce oportunități de afaceri să caute în afară.

Urmăriți în prezentarea video de mai jos o parte din prezentarea lui Lazăr Comănescu la conferința cursdeguvernare.ro între minutele 11,00 – 20,00 :

YouTube video

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Domnule Comanescu ,am citit discursul dumneavoastra cu atentie si sunt total uimita cit de actual este Caragiale cu o singura diferenta. Eu nu am perdut scrisoarea primita de la dumneavoastra dar,ambasada Romana din Berlin a perdut actele (TRIMISE CU AVIZ DE PRIMIRE PREDARE ) mele in timpul domniei Bogdan Mazuru si a dumneavoastra .Din tot ce a-ti scris am retinut ca trebuie sa trebuie sa lucrati pentru promovarea intereselor dumneavoastra .Eu acum cand ocupati o functie atat de importanta NU STIU SI CU CE VA MAI OCUPATI(?) E.. o intrebare retorica . Acele fapte , tragedia vetii mele pe care o traesc dupa un tratament gresit si trei accidente de munca fara cces la un tribunal liber si impartial,fara protectie de la procuratura si politia germana, sunt cunoscute in ambasada germana din Romania si consulatul german Timisoara .Vad ca a-ti fost decorat de domnul ambasador al Germaniei.iNTERESANT i-mi amintesc de vizita dv din Pforzheim chir domnul Basescu a fost decorat pe colo iar mie in PFORZHEIM JUDECATOAREA MI-A ICHIS PROCESUL ,mi-a scris ca ia toate dovezile si le pune bine si ca nu vor fi puse nici o data pe rol sau judecate .Punct.In alte conditii as fi mandra mai cu seama ca vine din Alteinsteig -localitate la o distanta de numai 14km de unde locuim noi.Nu cred in coincidente.

    Domnul Robert Schwartz de la DEUTSCHE WELLE, personal mi-a spus ca sunteti un om foarte de treaba dar,atunci cand l-am rugat sa faca publica tragedia si suferinta mea bineinteles si a familiei mele a spus NU.Nu se poate si a procedat ca dumneavoastra si restul de personal din ambasada romana din Berlin adica mi-a trantit telefonul in nas. O incurajare in plus am primit din ambasada de la doamna Paunica :”Noi nici la apelurile de urgenta nu raspundem decat la apelurile de la KRIMINAL POLITAI atunci cand romani sunt omorati sa fie dusi in tara(?) .Eu inca traesc si locul meu este langa sotul meu vie sau moarta.Pe domnul Presedinte Johannis l-am ales si este singurul presedinte votat de mine si multi altii care am emigrat in Germania sper sa nu-l desamagiti. Ae fi pacat sa demisionati din motive personale.Corespondenta pe care eu am avut cu dumneavoastra si domnul Mazuru cronologic prezentata o primeste domnul Presesedinte Johanis chiar daca voi avea si mai multe necazuri.Sunt un om care nu mai are ce perde.
    Sau poate ii spuneti dumneavoastra (?)

    Cu respect
    Maria &Iosif Urban

    21.05.2015 NAGOLD – GERMANIA

    Noi ne cautam drepturile la CEDO SI DACA VOM FI UCISI , fratii si familia mea din tara vor continua actiunea .Va doresc mult succes .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: