30 decembrie, 2010

Veteranii americani ai războiului din Irak, şomeri după întoarcerea acasă. Ziarul “Washington Post” publică povestea unor tineri americani, care s-au înrolat în armată, au plecat în misiune de luptă în Irak sau Afganistan, iar la întoarcere, când devin rezervişti, nu reuşesc să-şi găsească niciun loc de muncă pe piaţă. Joe Janssen, un tânăr de 22 de ani, a fost infanterist, a lucrat pe un Humvee şi treaba lui era să folosească mitraliera în operaţiunile de atac. Avea toate calităţile necesare pentru a fi un bun militar, dar aceste calităţi nu îi mjai folosesc la nimic după întoarcerea acasă, în Hauppauge, New York. A încercat să-şi găsească un job de când a părărsit serviciul activ al armatei, în urmă cu un an, dar eforturile sale au rămas fără rezultat. Şi-a folosit avantajele pe care le are ca rezervist pentru a termina un colegiu de drept criminalistic şi acum încearcă să-şi găsească un post în poliţie. Sunt şanse mici să reuşească prea curând, având în vedere problemele bugetare actuale, care determină reduceri de personal, nu noi angajări. “Vreau să devin poliţist, dar nimeni nu mă angajează”, spune Janssen. (Washington Post)

Peste 10 milioane de britanici care trăesc acum vor ajunge la 100 de ani. Potrivit unui raport al guvernului de la Londra, speranţa de viaţă va creşte, aşa că oamenii se pregătesc să-şi petreacă o treime din viaţă la pensie. Departamentul pentru Muncă din Marea Britanie a dat publicităţii un raport ce apreciază că aproape o cincime dintre britanici vor ajunge să trăiască până la vârsta de 100 de ani. Dintre cei 17% din populaţia ce va ajunge centenraă, 3 milioane au acum sub 16 ani şi 5,5 milioane au vârste între 16-50 de ani. Până în 2066, circa o jumătate de million de oameni pe an îşi vor celebra a 100-a aniversare, comparattiv cu 10.000 în present, iar 8.000 de persoane dintre aceştia vor ajunge la 110 ani.(Telegraph)

Danemarca a arestat cinci suspecţi de atacuri la ziarul care l-a caricaturizat pe Mahomed în 2005. Poliţia din Danemarca şi Suedia a arestat cinci persoane (un libanez, un Tunisian, un irakian şi doi a căror origine nu este cunoscută încă) suspectate de planificarea unor atacuri la ziarul danez care a publicat caricaturile profetului Mahomed în 2005. După o serie de raiduri, poliţia daneză a confiscate o armă automată, muniţie, benzi de plastic ce puteau fi folosite pe post de cătuşe, neutralizând “cea mai seriosă operaţiune teroristă descoperită” în această ţară. Bărbaţii au plănuit atacul asupra birourilor cotidianului danez Jyllands-Posten, pentru a ucide cât mai mulţi dintre cei care se aflau la ora aceea în zonă. (Guardian)


Vaticanul anunţă măsuri de prevenire a spălării banilor. Vaticanul a anunţat că va lua o serie de măsuri pentru a preveni şi a contracara eventuale operaţiuni de spălare de bani, Banca Vaticnaului urmând a deveni mai transparentă şi mai aliniată la legislaţia internaţională în domeniu. Decizia a fost luată după ce, în septembrie, un tribunal italian a îngheţat conturile de 23 milioane de euro ale vaticanului, sub acuzaţia că bancherii încercau să transfere banii peste graniţă fără să identifice sursa de unde proveneau, destinaţia şi scopul transferului. Şeful Băncii Vaticanului (Institutul pentru Lucrări Religioase)şi adjunctul său sunt încă anchetaţi sub suspiciunea de spălare de bani, deşi nu au fost încă oficial acuzaţi, ambii negând că ar fi făcut ceva ilegal. Măsurile vor include crearea unei noi autorităţi şi introducerea unei noi legislaţii care să combată fenomenul spălării banilor şi finanţării terorismului. (Guardian)

Incindente diplomatice între SUA şi Venezuela. SUA au retras viza ambasadorului venezuelean. Gestul autorităţilor americane vine după o dispută diplomatică între cele două ţări, în care preşedintele Barack Obama l-a numit ambasador la Caracas pe Larry Palmer. Preşedintele Venezuelei a fost deranjat de comentariile făcute de Palmer despre ţara sa, anul acesta. Având în vedere că Venezuela l-a respins pe ambasadorul numit de SUA, Washingtonul a replicat cu acelaşi gest, astfel încât ambasadorul venezuelean Bernando Alvarez Herrera nu se mai poate întoarce la postul său din SUA, după vacanţa de Anul Nou. (BBC News)

Cel mai mic număr de civili ucişi în Irak din 2003 încoace.  Organizaţia Irak Body Count (IBC) care realizează o statistică a persoanelor ucise în războiul din Irak, spune că nmumărul deceselor a scăzut în 2010 cu 15% faţă de 2009, ajungând la puţin sub 4.000 de oameni. În medie, două bombe explodează în fiecare zi, fiecare ucigând patru personae. Dar grupul avertizează că numărul civililor ucişi a ajuns la un minimum posibil şi este puţin probabil ca în 2011 să scadă sub această valoare. În raportul său anual, IBC a precizat că 3.976 de oameni au murit violent anul acesta, comparative cu 4.680 anul trecut. Dintre toate decesele, 66% au fost cauzate de atacurile cu bombă ale insurgenţilor. Bagdad şi Mosul sunt oraşele cele mai afectate. (BBC News)

Putin, supărat din cauza problemelor de pe aeroporturi. Premierul rus a cerut oficialilor guvernului să lucreze de Revelion pentru a aduce la normal situaţia de pe aeroporturile din această ţară,după haosul creat de anularea unor curse aeriene şi întreruperea curentului electric. Peste 8.000 de persoane au rămas blocate pe aeroportul Domodedovo, pentru că nu au fost avertizate asupra măsurilor luate din cauza zăpezii. „Nu veţi mai avea vacanţă până când o să emitem un ordin special în acest sens. Toată lumea să meargă la muncă”, le-a spus Putin miniştrilor cabinetului său şi guvernatorilor regionali. „Situaţia este dificlă, dar nu catastrofică, iar scopul nostru este să ne asigurăm că nu ajunmge la nivel catastrofic”, a arătat premierul rus. (BBC News)


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: