23 august, 2011

„Liberalizarea preţului la gaze naturale pentru producţia din ţară trebuia corelată cu încetarea restricţiei de majorare a redevendeţei, pentru că nu poţi să majorezi redevenţa la producţia încă în proprietate de stat şi să laşi nemajorat la producţia de gaz a Petrom-ului. Or, nu este normal ca toată creşterea de preţ care va fi la gazul natural din ţară să revină numai în profitul unei companii”, a afirmat Teodor Stolojan, potrivit Agerpres, unui post privat de televiziune.

Fostul premier a declarat că, dacă tot se vorbeşte zilele acestea de cedarea de suveranitate, modul cum s-a făcut privatizarea Petrom este un exemplu de cedare de suveranitate.

„Sigur că în România cuvântul ‘cedări de suveranitate’ sună foarte dramatic, deşi noi am cedat din suveranitate printr-un contract comercial, contractul de privatizare a Petrom, în care am acceptat ca timp de 10 ani să nu ne atingem de redevenţe, or impozitele şi taxele reprezintă un act de suveranitate al oricărui stat (…). Am cedat din suveranitate în favoarea celor care au cumpărat Petrom-ul”, spune Stolojan.


Fostul prim-ministru s-a referit la faptul că OMV plăteşte o redevenţă fixă pentru petrolul şi gazele naturale extrase din România, însă va beneficia de liberalizarea preţului la gaze, măsură la care guvernul s-a angajat în scrisorile de intenţie cu FMI.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: