18 august, 2011

Preşedintele Traian Băsescu s-a exprimat, joi, pentru o cedare masivă de suveranitate dinspre ţările Uniunii Europene către Bruxelles, pentru o creşterea coeziunii UE şi formarea ”Statelor Unite ale Uniunii Europene”.

De asemenea, el a avansat un termen de 2-3 ani în care statele membre să decidă formarea acestei structuri europene mult mai compacte.

Repet teza prin care am trecut deja: trebuie să decidem repede, în următorii doi-trei ani, dacă vom crea Statele Unite ale Europei sau nu. Şi subiectul este extrem de delicat şi dificil pentru că trebuie asigurat un leadership formidabil la nivel european, care să convingă cele 28 de naţiuni – că intră şi Croaţia de îndată – că numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o mare putere economică şi o putere militară pe măsură, capabilă să asigure securitatea cetăţenilor ei”, a spus Traian Băsescu, la o tabără pentru tinerii din diaspora, organizată la Sulina.


El a argumentat că în sistemul actual, ”Uniunea Europeană pierde constant, în ultimii zece ani, în competitivitate în raport cu China, SUA, cu alte mari puteri economice”.

Când nu ai forţa economică, nu poţi fi nici o forţă militară. Degeaba ataci Libia, că nu câştigi războiul. Iar securitatea este fundamentală, iar securitate nu se poate face decât cu bani, iar banii nu pot fi produşi decât de o economie performantă. Iar o economie fragmentată, cu politici diferite în 27 de state nu ne face competitivi din punct de vedere economic. Ne trebuie, ca europeni, performanţă economică, ne trebuie securitate şi aceste două elemente fundamentale nu pot fi făcute decât prin decizii politice fundamentale”, a mai spus Băsescu.

Aprecierile lui Băsescu vin la două zile după ce preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel au decis să propună partenerilor europeni crearea unui ”adevărat guvern al zonei euro”.

Cei doi au propus ca liderul acestei noi structuri europene să fie actualul preşedinte al Consiliului European, begianul Herman Van Rompuy, potrivit AFP.


Mergem spre o integrare economică întărită a zonei euro”, a declarat Nicolas Sarkozy într-o conferinţă de presă la care a participat şi Angela Merkel.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. pff..,o nava prea mare..!-Europa e un „ONU 2”..,ori e „Hirosima 2”! Vrajeala s-a terminat…!Oameni..,ramaneti oameni!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. pff..,o nava prea mare..!-Europa e un „ONU 2”..,ori e „Hirosima 2”! Vrajeala s-a terminat…!Oameni..,ramaneti oameni!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: