21 august, 2014

Autorităţile ruse au încercat să convingă cetăţenii că embargoul impus produselor alimentare şi agricole din UE, SUA, Canada şi alte ţări occidentale aduce doar beneficii: este momentul agriculturii ruse, au afirmat oficialii, îndemnând cumpărătorii să se orienteze spre produse naţionale.

„Suntem o ţară care poate şi trebuie să îşi procure mâncarea singură. Şi nu doar să se hrănească din produse proprii, ci să îi hrănească şi pe alţii”, spunea premierul Dmitri Medvedev.

O analiză a Financial Times arată însă că agricultura Rusiei nu este pregătită, cel puîin în viitorul apropiat să facă asta şi fără ajutor substanţial. Iar consumatorii ruşi resimt deja efectele embargoului, în preţurile tot mai mari la anumite produse.

O agricultură nepregătită să facă faţă cererii interne


Federaţia Rusă are una dintre cele mai mari suprafeţe arabile pe locuitor din lume. Potrivit datelor Băncii Mondiale, ea este de aproape un hectar/locuitor, situând Rusia pe locul şase, după Australia, Kazahstan, Canada, Argentina şi Niger.

Şi totuşi, ea importă 40% din produsele alimentare pe care le consumă. Fermierii ruşi cred că va fi nevoie de mulţi ani de muncă asiduă şi investiţii majore pentru a schimba această situaţie.

Însuşi ministrul rus al agriculturii a recunoscut, potrivit AFP, că în următorii ani se vor cheltui sute de miliarde de dolari în subvenţii pentru agricultori.

Sursa acestor probleme se regăseşte în transformările pe care le-a suferit ţara în trecutul său comunist. De la căderea URSS, în 1991, suprafaţa totală cultivată în ţarră a scăzut de la peste 90 de milioane de hectare la doar 73 de milioane de hectare.


Investiţiile din noua economie de piaţă nu s-au îndreptat spre agricultură, ci spre comerţ, minerit sau servicii financiare. Cooperativele agricole de stat au fost desfiinţate, iar puţini dintre agricultori au avut resursele şi cunosştinţele să modernizeze producţia şi să îşi vândă produsele pe piaţă. majoritatea au abandonat, la fel ca la noi, pământul şi au migrat spre oraş.

Cu ajutorul statului, care a garantat credite luate prin băncile de stat şi prin subvenţii prin companii de leasing, producţia de carne de porc şi pui a fost refacută. Între 2008 şi 2012, producţia de carne de pui a crescut cu 60%, iar cea de carne de porc cu 32%.

Acum există şi reversul, întrucât autorităţile se tem să nu crească prea repede şi prea mult. Producţia de cereale şi de carne de porc ar putea duce la o scădere a preţurilor, ceea ce i-ar pune din nou în dificultate pe agricultorii pe care statul vrea să îi stimuleze.

În prezent, guvernul vrea să modernizeze sectorul fructelor, al legumelor şi al laptelui. Pentru fructe şi legume este nevoie de o logistică modernă în întreaga ţară şi de infrastructură de stocare.

Ministerul agriculturii lucrează la un plan naţional de logistică, la construirea a 15 hub-uri care să fie operate cu participarea statului. Însă este un proiect care are nevoie de timp.

Un alt program este dedicat fermelor de lapte şi organizării lor în cooperative, ceea ce ar ajuta la un control al calităţii mai bun, ar ajuta din punct de vedere logistic şi de marketing. Dar şi acest program este de perspectivă şi este preconizat să fie terminat în opt ani.

Ministerul preconizează subvenţii de miliarde de dolari în viitor, agricultorii sunt nemulţumiţi de nivelul lor

Ministrul agriculturii din Rusia a spus miercuri că Moscova trebuie să cheltuiască miliarde de dolari în anii următori, pentru susţinerea fermierilor.

Nikolai Fiodorov este prima recunoaştere a unui oficial rus a faptului că sancţiunile impuse occidentului implică mari consturi, pe termen lung, pentru bugetul Rusiei şi pentru consumatori.

Pe termen scurt, până la sfârşitul anului, ajutorul financiar a fost evaluat de ministerul de resort din Rusia la câteva zeci de miliarde de ruble (10 miliarde de ruble sunt echivalentul a 275 de milioane de dolari sau a 200 de milioane de euro).

„Sunt şi măsuri pe termen mediu: anul viitor şi în anii ce urmează această sumă se va măsura în sute de miliarde de ruble”, a spus ministrul Fiodorov, citat de AFP.

Potrivit estimărilor sale, Rusia ar putea cheltui cel putin 10 miliarde de dolari în subvenţii în anii următori. Iar banii sunt suportaţi de la bugetul de stat.

Natalia Şagaida, expert la Academia de Economie Naţională şi Administraţie Publică, afirmă că la nivelul actual al subvenţiilor, sunt cheltuite doar 8 copeici pentru fiecare rublă a bunului produs.

Expertul rus spune că pentru o producţie mai mare este nevoie de modernizarea agriculturii, mai ales în sectorul lactatelor. Împrumuturile ieftine şi ajutorul statul ar putea fi o soluţie, este opinia acesteia.

Toate investiţiile statului ar putea da rezultate într-un an, în domeniul fructelor şi legumelor, doi ani – atunci când este vorba despre lactate şi cel puţin cinci ani în restul domeniilor agricole.

Pe de altă parte, aşa cum arată Financial Times, agriculturii ruşi sunt nemulţumiţi de nivelul subvenţiilor. Ele sunt mult mai mici decât cele oferite de UE, iar producătorii cer guvernului dublarea acestora.

Preţurile la alimente au crescut

Produsele alimentare importate sunt greu de înlocuit, iar asta a dus la o creştere a preţurilor. Oficiali de la Moscova au declarat că peştele congelat din supermarketuri s-a scumpit cu 6%, laptele cu 5,3 %, iar brânzeturile cu 4,4%, faţă de preţul din 7 august, când au intrat în vigoare interdicţiile impuse.

De pildă, pe insula Sahalin, din Extremul Orient rus, preţul pulpelor de pui a crescut cu 60%, deşi înaintea sancţiunilor acestea erau printre cele mai ieftine şi mai populare produse din carne. În regiunea învecinată Primorie, peştele s-a scumpit cu 40% faţă de acum câteva săptămâni.

Autorităţile ruse au afirmat că magazinele au suficiente produse importate pe stoc cât să ajungă cel puţin o lună, urmând ca până atunci alimentele europene să fie înlocuite de cele din Brazilia, Argentina, Turcia sau Egipt. Însă unii experţi au avertizat că noile provizii nu vor fi suficiente pentru a preveni noi scumpiri.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: