9 august, 2011

„Evoluţia Bursei de la Bucureşti atrage atenţia guvernanţilor apatici şi Băncii Naţionale că în următoarele ore şi zile au de luat câteva decizii obligatorii fără de care ne vom afla printre primele victime ale situaţiei actuale” – a declarat Dinu Patriciu în ziarul propriu, referindu-se la criza din România în actualul context internaţional.

Omul de afaceri a enumerat câteva măsuri care, în opinia sa, ar trebui să creeze o perspectivă de dezvoltare a economiei care să scoată România din criză:

  • BNR să anunţe că pregătirea pentru adoptarea monedei euro nu mai e o prioritate, iar guvernul să anunţe un plan de stimulare a consumului şi investitiilor. Banca Naţională să fie pregătită să-şi asume creşterea inflaţiei.
  • Amânarea cu 18 luni a reducerii deficitului bugetar – cu anunţarea FMI – cu finanţarea accelerată a proiectelor publice, în paralel cu externalizarea acordării acestor contracte către bănci de investiţii
  • Reducerea impozitării directe şi a TVA
  • Punerea în aplicare a unui plan de reducere a cheltuielilor publice cu 25%, fără a afecta zona de investitţii

Potrivit ziarului Adevărul, Dinu Patriciu spune că aceste măsuri trebuie luate în următoare zile, pentru a profita de disponibilitatea capitalurilor care caută oportunităţi de investiţii.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: