Schaeffler a anunțat marți restructurări ample, pe fondul crizei din industria auto, dar și ca urmare a fuziunii din octombrie cu Vitesco Technologies. Astfel, vor fi eliminate 4.700 de locuri de muncă de la 10 fabrici din Europa, dintre care 2.700 de la unități din Germania. De asemenea, vor fi închise două linii de producție, din alte țări europene, nu din Germania, se precizează într-un comunicat al companiei, fără a se oferi însă detalii.
Amintim că, în septembrie, Schaeffler a a anunțat trimiterea în șomaj tehnic a câtorva sute de angajați (nu a precizat exact numărul), de la fabrica din Cristian, lângă Brașov.
Realinierea capacității este necesară ca urmare a transformării continue a industriei de componente auto, explică administrația, după ședința Consiliului de Administrație al Schaeffler AG în care au fost convenite măsurile.
Aceste măsuri structurale cu accent regional pe Germania și Europa sunt menite să asigure o creștere pe termen lung a competitivității companiei. Decizia vine ca răspuns la mediul de piață dificil, la creșterea concurenței globale și la procesele de transformare ce afectează industria componentelor auto, mai precizează comunicatul Schaeffler.
Inchideri și relocări de unități, concedieri
Fuziunea Schaeffler -Vitesco, companii ce dețin au activități și în România, a urcat numărul de angajați cu 35.000 de persoane, până la aproximativ 120.000.
Comunicatul vorbește și despre relocarea unor activități, ceea ce va reduce pierderea netă de joburi cu 3.700, adică 3,1% din numărul total de după fuziune.
Detalii privind aceste restructurări vor fi anunțate până la sfârșitul anului, iar intenția este ca majoritatea măsurilor de restructurare să fie puse în aplicare în perioada 2025 – 2027.
Compania țintește economii anuale de 290 milioane euro/an până în 2029, iar costurile acestor măsuri de redresare ar fi de 580 milioane euro.
Potențialul de economisire al acestor măsuri este de aproximativ 290 de milioane de euro pe an, până la finalul lui 2029, iar cheltuielile unice de restructurare sunt estimate la aproximativ 580 de milioane de euro.
Motivele – integrarea Vitesco și declinul de pe piața vehiculelor electrice
Măsurile structurale anunțate au trei componente principale:
- Necesitatea de a îmbunătăți performanța veniturilor diviziei Bearings & Industrial Solutions a companiei. Această divizie se confruntă cu o slăbiciune economică constantă, cu probleme structurale și cu o concurență tot mai intensă.
- A doua componentă se referă la obiectivul anunțat anterior de societate de a realiza sinergiile necesare în urma fuziunii cu Vitesco Technologies Group AG („Vitesco”), în principal în materie de venituri și achiziții, dar care vor implica și o reducere a forței de muncă.
- A treia componentă cuprinde măsuri ce decurg din transformarea în curs a industriei componentelor auto și reconfigurarea pieței vehiculelor electrice. Prin urmare, măsurile afectează atât divizia Powertrain & Chassis a companiei, cât și divizia E-Mobility.
(Citește și: Industria europeană a componentelor auto a pierdut 32.000 de joburi, în 6 luni: ”Suntem într-un punct de cotitură, este nevoie de o recalibrare a reglementărilor”. Germania – cea mai afectată)
****