24 septembrie, 2024

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 667,1 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 72 de luni, la un randament mediu de 6,64% pe an, conform datelor BNR.

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,059 de miliarde de lei, scrie Agerpres.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.


Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna septembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 675 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 5,675 de miliarde de lei, este cu 25 de milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în august 2024, de 5,7 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Statul a împrumutat deja 165 de miliarde de lei în 2024

Programul indicativ de emisiuni de titluri de stat anunțat inițial pentru anul 2024 a fost de 181 de miliarde de lei. Necesarul de finanțare a fost revizuit luna aceasta la 217 miliarde de lei, cu aproape 20% mai ridicat decât calculele de la începutul anului.

Creșterea este o consecință a creșterii deficitului bugetar față de ținta asumată de guvern la începutul anului, de 5% din PIB. Conform rectificării bugetare aprobate luni de Guvern, deficitul bugetar ar urma să fie de 7% din PIB.


Întrebat în ce măsură există riscul ca deficitul bugetar să depășească 8% din PIB, așa cum sugerează opinia Consiliului Fiscal pe tema rectificării, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a precizat că nu poate garanta că se vor încasa 100% din veniturile promise din digitalizare, respectiv amnistie fiscală. Este vorba despre 10,4 miliarde de lei, respectiv 7,9 miliarde de lei.

„Există acest risc pe care îl avem din perspectiva veniturilor pe care le-am cuprins în buget pe componenta de digitalizare și de amnistie fiscală. Nu cred ca putem garanta 100% ca aceste venituri în întregime se vor incasa la buget”, a declarat Marcel Boloș.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: