1 septembrie, 2024

Klaus Iohannis și Maia Sandu au semnat sâmbătă la Chișinău  Declarația comună privind cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova, președintele României avertizând că ,,războiul hibrid purtat asupra Republicii Moldova și a cetățenilor săi este tot mai intens și ia forme tot mai grave”.

,,Foarte aproape de noi, agresiunea ilegală a Rusiei asupra Ucrainei continuă deja de mai bine de doi ani. În același timp, războiul hibrid purtat asupra Republicii Moldova și a cetățenilor săi este tot mai intens și ia forme tot mai grave. În contextul regional atât de complex, consolidarea independenței pe toate planurile rămâne o premisă esențială pentru dezvoltarea cuprinzătoare și afirmarea democratică, europeană a Republicii Moldova”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.

Președintele României, Klaus Iohannis, și cel al Republicii Moldova, Maia Sandu, au semnat Declarația comună privind cooperarea bilaterală, act ce reprezintă, potrivit semnatarilor, și o reconfirmare a sprijinului oferit Republicii Moldova în contextul regional actual, mai exact ,,menținerea păcii, securității și stabilității este un angajament comun și interes vital al României și Republicii Moldova”.


„De aceea, România și Republica Moldova vor continua să avanseze cooperarea militară și de securitate în baza acordurilor în vigoare pentru a: consolida potențialul de apărare al Republicii Moldova; crește nivelul de interoperabilitate; spori contribuția Republicii Moldova la misiunile internaționale de gestionare a crizelor și în susținerea păcii, inclusiv cele derulate sub egida Politicii Comune de Securitate și Apărare a Uniunii Europene, alături de participarea la mecanismele UE de cooperare în domeniul apărării; fortifica mecanismele de consolidare a securității Republicii Moldova, de gestionare a situațiilor de criză și de contracarare a amenințărilor la adresa securității naționale”, se arată în textul Declarației.

Totodată, ea reprezintă și o reconfirmare a sprijinului oferit în contextul aderării țării la UE. 

,,În această toamnă, inclusiv prin participarea la referendumul privind integrarea europeană, cetățenii Republicii Moldova vor avea oportunitatea istorică să opteze pentru stabilitate, securitate și bunăstare, pentru continuitate pe drumul european. Este vital ca vocea dumneavoastră să fie foarte clar auzită aici, la Chișinău, la Bruxelles, în toate capitalele europene și la nivel internațional!România vă va fi alături, drept cel mai de încredere și activ susținător al parcursului european, și încurajez, de la acest pupitru, toți partenerii internaționali să sprijine consistent și pe termen lung Republica Moldova și pe cetățenii săi! Angajamentul strategic al României pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova va rămâne de nezdruncinat și asta pe termen lung”, a precizat Klaus Iohannis. 

Liderul de la București a mai spus că prin semnarea acestei Declarații, cele două state își asigură continuarea relațiilor dintre ele, menționând că ,,este încredințat că, din partea României, ele vor fi continuate.” 


La rândul ei, Maia Sandu a afirmat că legăturile dintre Chișinău și București au fost întotdeauna ,,trainice”, dar astăzi este ,,cea mai profundă și mai puternică” din istoria lor. 

„Suntem recunoscători României pentru sprijinul acordat în consolidarea rezilienței Republicii Moldova. Declarația semnată astăzi reafirmă susținerea dumneavoastră fermă în fața numeroaselor provocări cu care ne confruntăm. România joacă un rol esențial în sprijinirea eforturilor noastre de consolidare a independenței energetice a Republicii Moldova. Construcția liniei electrice aeriene Isaccea-Vulcănești-Chișinău este în plină desfășurare, iar lucrările pe linia Suceava-Bălți vor începe în curând. Aceste linii vor conecta rețeaua electrică a Republicii Moldova la cea românească și la piața europeană. Din 2021, când a fost dat în exploatare gazoductul Iași-Ungheni, Moldova nu mai depinde de un singur furnizor de gaze naturale și poate asigura necesarul de consum pentru cetățenii săi de pe malul drept al Nistrului, cumpărând gaze pe piața europeană. Apreciem contribuția României la construirea a cinci poduri rutiere noi peste Prut: Ungheni-Ungheni, Costești-Stânca, Leova-Bumbătă, Leca-Fălciu și Bărboieni-Răducăneni, care ne vor conecta și mai mai mult”, a adăugat președintele Republicii Moldova.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: