cursdeguvernare

marți

17 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Ucraina confirmă pierderea unui avion F-16 în timpul atacului masiv cu rachete și drone al Rusiei

30 august, 2024

Joi, presa a relatat despre prăbușirea unui avion F-16 donat armatei ucrainene, în timpul celui mai mare atac al Rusiei cu rachete și drone din 26 august asupra infrastructurii energetice a tarii.

Potrivit armatei ucrainene, avioanele F-16 au doborât patru rachete de croazieră ruseşti în timpul atacului, demonstrând „eficiență ridicată” – relatează The Kyiv Independent. Dar, „în timpul apropierii de următoarea ţintă, comunicarea cu unul dintre avioane a fost pierdută”. „S-a dovedit ulterior că avionul s-a prăbuşit şi pilotul a murit”, a indicat Statului Major ucrainean pe Telegram, fără a preciza când a avut loc incidentul sau identitatea pilotului.

Pilotul nu s-a putut salva

Conform agențiilor de presă, care citează surse militare de la Kiev, pilotul ucrainean era Pleksii Mes, alias „Moonfish”. El a fost înmormântat în cursul zilei de joi, a menționat sursa.


Un oficial american din domeniul apărării a declarat joi pentru agenția Reuters că un avion de luptă F-16 a fost distrus într-un accident survenit luni în Ucraina.

Potrivit oficialului, prăbuşirea nu pare să fie rezultatul unui atac rusesc direct. Însă nu s-a stabilit încă ce a cauzat incidentul – o eroare de pilotaj sau o defecţiune mecanică.

Ipoteză: Avionul F-16 a fost doborât din greșeală cu o racheta Patriot

Se pare că avionul de luptă F-16, care a fost donat Ucrainei la începutul acestui an, a fost doborât de un sistem de apărare antiaeriană ucraineană Patriot într-un incident de „foc prietenos”, a declarat parlamentara ucraineană Mariana Bezuglaia, citată de TASS.

„Din informațiile mele,  avionul F-16 avându-l la manșă pe pilotul ucrainean Alexey ‘Moonfish’ Mes a fost doborât de sistemul de rachete antiaeriene Patriot din cauza lipsei de coordonare între unitățile [militare]”, a scris ea pe Telegram.


Deputata din Rada de la Kiev a criticat Forțele Aeriene ale Forțelor Armate Ucrainene pentru că a descris în mod fals incidentul drept „un accident”.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: