cursdeguvernare

marți

10 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Mugur Isărescu: ”Mărimea deficitului bugetar trebuie să ne dea de gândit”

9 august, 2024

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4,0%, de la 4,9% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,4% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate vineri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

”Nu putem să ne plimbăm cu rata de politică monetară în funcţie de toate aceste oscilaţii”

Conform prezentării, ritmul dezinflaţiei este anticipat să încetinească vizibil în a doua parte a anului acesta. De asemenea, se menţionează faptul că traiectoria este marcată de unele oscilaţii de ritm, induse preponderent de efecte de bază asociate evoluţiilor din trecut:

  • majorări de impozite indirecte în ianuarie 2024, cu efect favorabil în ianuarie 2025;
  • corecţii ale tarifelor la gaze naturale şi preţuri la legume, fructe, ouă în al doilea trimestru din 2024, cu efect nefavorabil în al doilea trimestru din 2025;
  • majorare a accizei la carburanţi în iulie 2024, cu efect favorabil în iulie 2025.

„Vă mai dau un element, ca să nu mă întrebaţi. (…) Lucrăm cu datele pe care le avem disponibile, aşa cum facem de fiecare dată. Deci, legat de perspectiva fiscală, ce avem în momentul actual în mod clar, nu ştim ce politici se vor aplica, deci şi traiectoria aceasta este dependentă de viitorul politicilor fiscale”, a spus Mugur Isărescu.


Totodată, el a precizat că traiectoria este marcată de oscilaţii de ritm, dar este în jos. „Ne aşteptăm, s-au cel puţin eu mă aştept, ca săptămâna viitoare, când statistica va publica indicele IPC, inflaţia din luna iulie, să fie din nou peste 5%, Nu putem să ne plimbăm cu rata de politică monetară în funcţie de toate aceste oscilaţii”, a punctat Mugur Isărescu.

”Mărimea deficitului bugetar trebuie să ne dea de gândit”

Întrebat despre intenția Excutivului de a cere Comisiei Europene ca ținta de deficit de 3% să se întindă pe un termen de 7 ani, guvernatorul Isărescu a răspuns: “Depinde de ce spune Comisia. CE poate să spună: de șapte ani nu vreți să intrați în zona euro, cred că e un argument puternic”, a spus guvernatorul.

În prezentarea raportului trimestrial asupra inflației, Mugur Isărescu a spus vineri că fără măsuri de reducere a deficitului bugetar, piețele ar putea penaliza România.

“Doamne Ferește! Eu am trăit câteva penalizări în acești 30 de ani. Penalizările pieței sunt mult mai dure decât penalizări de la fond sau din altă parte”, a spus Mugur Isărescu.


Guvernatorul BNR vorbește constant despre pericolele deficitului. “În ciuda stabilității cursului, care vine în primul rând dintr-un flux încă pozitiv al capitalurilor, prima de risc a României e cea mai mare, mai mare decât cea a Ungariei. Obligațiunile pe termen lung par a fi sub cele ungurești. Mărimea deficitului bugetar trebuie să ne dea de gândit”, a repetat vineri Mugur Isărescu.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Creșterea salariului mediu brut pe economiei a fost alimentată de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: