cursdeguvernare

marți

17 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Structura anului școlar 2024-2025

9 august, 2024

Elevii vor începe școala pe data de 9 septembrie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, publicat vineri în Monitorul Oficial. Anul de studiu 2024-2025 va fi împărțit în 5 module și 5 vacanțe.

Calendarul anului școlar 2024-2025

Din punct de vedere administrativ, anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Structura noului an școlar este organizată tot pe module, la fel ca în anul școlar precedent, cu intervale de cursuri și vacanțe.

Programele naționale „Școala Altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în noul an școlar în perioada 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile lucrătoare consecutive. Derularea celor două programe va fi planificată în intervale de cursuri diferite. Decizia planificării perioadei este la fiecare unitate de învățământ.


Va exista și în anul școlar 2024-2025 ”vacanța mobilă“, așa cum a fost numită, însă se va stabili ulterior și va avea o structură diferită, existând diferențe, ca durată, între modulele III și VI, în funcție de fiecare unitate de învățământ.

Excepții de la structura anului 2024-2025

Pentru elevii din clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar 2024-2025 va avea o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe data de 6 iunie 2025.

Pentru elevii din clasa a VIII-a, anul școlar 2024-2025 va avea o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe data de 13 iunie 2025.

Pentru clasele din învățământul liceal, filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, dar și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar 2024-2025 va avea o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe data de 27 iunie 2025.


La clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.

Structură an școlar 2024-2025

Cursuri pentru anul școlar 2024-2025 sunt împărțite pe module:

  • Modulul I Va începe luni, 9 septembrie 2024 și se va desfășura până vineri, 25 octombrie 2024.

  • Modulul II Va începe luni, 4 noiembrie 2024 și se va desfășura până vineri, 20 decembrie 2024.

  • Modulul III Va începe miercuri, 8 ianuarie 2025 și se va desfășura până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025 sau vineri, 21 februarie 2025. Data se va stabili, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cadrele didactice la nivelul unităților de învățământ.

  • Modulul IV Va începe luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025 sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare/județene/al municipiuli București și se va desfășura, după caz, până joi, 17 aprilie 2025.

  • Modulul V Va începe luni, 28 aprilie 2025 și se va desfășura până vineri, 20 iunie 2025.

Vacanțele anului școlar 2024-2025

Începând cu anul școlar 2022-2023, de când s-a renunțat la semestre și s-a trecut la module de învățare, s-a luat decizia generalizării vacanței de toamnă. În anul școlar 2024-2025, prima vacanță din octombrie va fi atât pentru elevii din școala generală, clasele I-VIII, cât și pentru cei din liceu, clasele IX-VII.

  • Prima vacanță în calendarul anului școlar 2024-2025 va începe la sfârșitul lunii octombrie, pe 26, și va dura până duminică, 3 noiembrie 2024.

  • A doua vacanță în structura anului școlar 2024-2025 este vacanța de Crăciun. Va începe sâmbătă, 21 decembrie 2024 și va dura până marți, 7 ianuarie 2025.

  • A treia vacanță în anul școlar 2024-2025 este vacanța de schi 2025, o săptămână în perioada 10 februarie – 2 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare/județene/al municipiului București.

  • A patra vacanță în structura anului școlar 2024-2025 va începe vineri, 18 aprilie 2025 și va dura până duminică, 27 aprilie 2025.

  • Vacanța de vară 2025 care încheie anul școlar 2024-2025 începe de sâmbătă, 21 iunie 2025 și va dura până duminică, 7 septembrie 2025.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: