Compania greacă PPC, care a achiziționat în 2023 Enel România, anunță că au încheiat un acord pentru achiziția activelor deținute de grupul Evryo (fost CEZ România), care deține cel mai mare parc eolian din România la Fântânele-Cogealac.
Acordul cuprinde achiziția unui portofoliu de 629 de MW de energie regenerabilă: 600 MW de energie eoliană, 22 MW de energie hidroelectrică, 1 MW de energie solară și 6 MW stocare în baterii în funcțiune. De asemenea, PPC preia și 145 MW aflate în faza de dezvoltare.
PPC devine astfel cel mai mare producător de energie regenerabilă din România (fără a lua în calcul Hidroelectrica), depășind EDPR.
„Acordul are o valoare totală a întreprinderii de aproximativ 700 de milioane de euro, iar evaluarea generală este în conformitate cu tranzacțiile anterioare de pe piață, suma totală fiind supusă ajustărilor obișnuite”, se arată în comunicatul PPC.
La finalizarea acordului, portofoliul de energie din surse regenerabile în exploatare al PPC în România se va dubla, iar capacitatea totală instalată, în exploatare, a Grupului PPC va ajunge la 5,3 GW.
„Finanțarea tranzacției este structurată pentru a fi compatibilă cu politica financiară a Grupului PPC, pentru a rămâne în cadrul plafonului de îndatorare țintă al Grupului. La finalizare, Grupul PPC va adăuga un EBITDA estimat de 100 milioane EUR anual”, se arată în finalul comunicatului.
PPC are o capacitate totală instalată de 11,5 GW
Încheierea achiziției este de așteptat să aibă loc până în al patrulea trimestru al anului 2024 și va fi supusă anumitor condiții preliminare obișnuite pentru acest tip de tranzacție, inclusiv, printre altele, autorizarea din partea autorităților antitrust relevante.
PPC este cea mai mare companie de utilități electrice din sud-estul Europei, cu activităţi în domeniul producerii, distribuţiei, operării reţelei şi vânzării de produse şi servicii energetice în Grecia, România şi Macedonia de Nord.
PPC are o capacitate totală instalată de 11,5 GW, constând în instalații termale, hidro și energie regenerabilă cu o producție anuală totală de aproximativ 20 TWh, în timp ce în rețele baza totală de active reglementate se ridică la aproximativ 4,3 miliarde de euro.
Grupul PPC este principalul furnizor de energie electrică din Grecia și România, deservind 8,8 milioane de clienți în total, oferindu-le aproximativ 33 TWh de energie.
PPC este listată public, iar acțiunile sale sunt tranzacționate pe Piața Principală a Bursei din Atena.
***