La congresul așa zișilor deputați de toate nivelele din Transnistria, care va avea loc pe 28 februarie, ar urma să fie adoptată o solicitare către Moscova privind alipirea regiunii separatiste la Federația Rusă. Declarația a fost făcută de opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba, citat de Deschide.md.
Ghenadie Ciorba presupune că în cadrul forumului așa zișilor deputați de toate nivelele din Transnistria ar urma să fie lansată o solicitare din partea locuitorilor din stânga Nistrului de alipire a regiunii la Federația Rusă, iar a doua zi, pe 29 februarie, Putin va anunța acest lucru Adunării Federale, care va lua decizia să dea curs cererii.
Opozantul consideră că adunarea de la Tiraspol și protestul organizat recent acolo împotriva așa ziselor presiuni economice ale R. Moldova au drept scop să arate că locuitorii din Transnistria sunt împotriva Chișinăului. „De aici vine și declarația recentă a ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, precum că Moscova nu va lăsa la greu cetățenii săi din Transnistria”, a mai declarat Ciorba.
Cerea de aderare la Federați Rusă este lansată periodic de liderii transnistreni, fără ca Vladimir Putin să o aprobe.
Transnistria a organizat în 2006 un referendum pe această temă, aprobat majoritar, dar Kremlin nu a avut la acea dată nicio reacție. Ultima cerere de acest gen a fost lansată în 2022, la începutul invaziei Ucrainei, dar a rămas din nou fără efect.
E drept, până la alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova, la Chișinău au fost întotdeauna lideri pe care Rusia îi controla, deci nu avea nevoie să acționeze direct în Transnistria. Singurele mesaje de la Kremlin au fost că orice atac împotriva Transnistriei va fi considerat un atac asupra Federației Ruse.
***