3 februarie, 2024

Peste 800 de funcționari din Statele Unite şi Europa au semnat o declaraţie ce critică politica occidentală în chestiunea Israel – Gaza, acuzând guvernele lor de posibilă complicitate la crime de război și genocid, transmite CNN, citată de News.ro.

Printre semnatari (ale căror nume nu sunt prezentate), figurează și aproximativ 80 de oficiali şi diplomaţi americani, a declarat o sursă CNN. Un oficial american a declarat că mulţi colegi s-au temut să nu-şi piardă locurile de muncă, după participarea la această inițiativă.

Declaraţia a fost „coordonată” de funcţionari publici din instituţiile Uniunii Europene, Ţările de Jos şi Statele Unite, şi susţinută de funcţionari publici din Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Spania, Suedia, Elveţia şi Regatul Unit.


Într-o manifestare de disidenţă coordonată de când a început războiul Israelului împotriva Hamas, în urmă cu aproape patru luni, semnatarii cer guvernelor lor să „folosească toate pârghiile” pentru a asigura o încetare a focului şi să nu mai spună că există „o raţiune strategică şi justificabilă în spatele operaţiunii israeliene”.    

Cei 800 de functionari precizează că există un „risc plauzibil ca politicile guvernelor noastre să contribuie la încălcări grave ale dreptului internaţional umanitar, crime de război şi chiar epurare etnică sau genocid”.

Ei îşi acuză guvernele că nu reuşesc să păstreze în cazul Israelului aceleaşi standarde pe care le aplică în cazul altor ţări, ceea ce le fragilizează propriul „statut moral” în lume.

Scrisoarea „arată profunzimea preocupărilor şi indignării şi a ororile la care cu toţii suntem martori”

Scrisoarea, transmisă vineri, vine la o săptămână după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a considerat „plauzibilă” afirmaţia Africii de Sud conform căreia Israelul comite un genocid în Gaza şi a ordonat Israelului „să ia toate măsurile” pentru a limita decesele şi distrugerile cauzate de campania sa militară, să prevină şi să pedepsească incitarea la genocid şi să asigure accesul la ajutorul umanitar.


Israelul a negat cu fermitate acuzaţiile de genocid din Gaza.

Declaraţia „arată profunzimea preocupărilor şi indignării şi ororile la care cu toţii suntem martori”, a declarat vineri pentru CNN un oficial american cu o experienţă de peste 25 de ani, care a semnat scrisoarea.

Oficialul american a declarat pentru CNN că semnatarii au fost motivaţi de experienţa lor comună de a-şi vedea preocupările ignorate de guvernele lor.

Oficialul a adăugat că decizia CIJ de a audia un caz de genocid depus împotriva Israelului a fost o validare pentru preocupările autorilor scrisorii.

„Ceea ce era cu adevărat important pentru cei din partea SUA a fost să ne dăm mâna cu oamenii din Europa care cred că guvernele lor urmează exemplul SUA şi se simt constrânşi de aceasta”, a spus oficialul. „Aşa că am crezut că este important ca oficialii americani să continue să-şi facă cunoscute preocupările cu privire la politica guvernamentală în acest sens”.

CNN a cerut Departamentului de Stat al SUA, Uniunii Europene şi Ministerului de Externe olandez un comentariu referitor la declaraţie. CNN a contactat, de asemenea, guvernul israelian pentru un punct de vedere.

Ministrul olandez de Externe: Funcționarii publici au dreptul la exprimare, dar există niște limitări

Un înalt funcţionar britanic a declarat pentru CNN referitor la scrisoare: „Simţim că politicienii au răspuns la situaţia în derulare, evidenţiată de cuvintele ministrului de externe în această săptămână”.

Ministerul olandez de Externe, într-o declaraţie pentru CNN, a transmis că, deşi funcţionarii publici au dreptul la libertatea de exprimare, aceştia sunt supuşi unor limitări conform legislaţiei olandeze.

„Este firesc ca dezbaterea în societate despre conflictul dintre Israel şi Hamas să existe şi în cadrul ministerului nostru. Considerăm că ar trebui să existe spaţiu pentru această dezbatere şi încurajăm personalul să intre în dialoguri pe plan intern. Şi aceste dialoguri au loc”, a fost mesajul.

„Suntem obligaţi să facem tot ce ne stă în putere”

În scrisoare, oficialii spun că au exprimat preocupări în interiorul guvernelor şi instituţiilor lor, dar preocupările lor profesionale au fost adesea anulate „de considerente politice şi ideologice”.

„Suntem obligaţi să facem tot ce ne stă în putere în numele ţărilor noastre şi al nostru pentru a nu fi complici la una dintre cele mai grave catastrofe umane din acest secol”, scriu ei.

Politicile Israelului, susţin ei, sunt contraproductive pentru propriile sale obiective de securitate naţională.

„Operaţiunile militare ale Israelului au ignorat toată expertiza importantă în combaterea terorismului dobândită de la 11 septembrie; iar operaţiunea nu a contribuit la obiectivul Israelului de a învinge Hamas şi, în schimb, a accentuat reacţia Hamas, Hezbollah şi a altor actori negativi.”

Ei spun că sprijinul occidental pentru Israel a venit „fără condiţii reale sau responsabilitate”.

„Politicile actuale ale guvernelor noastre le slăbesc statutul moral şi le subminează capacitatea de a susţine libertatea, justiţia şi drepturile omului la nivel global şi slăbesc eforturile noastre de a reuni sprijinul internaţional pentru Ucraina şi de a contracara acţiunile maligne ale Rusiei, Chinei şi Iranului”, au afirmat ei.

În cele din urmă, solicită guvernelor lor „să dezvolte o strategie pentru pace durabilă care să includă un stat palestinian sigur şi garanţii pentru securitatea Israelului, astfel încât un atac precum 7 octombrie şi o ofensivă asupra Fâşiei Gaza să nu se mai repete”.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: