5 octombrie, 2023

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Granada, unde a participat la a treia reuniune a Comunității Politice Europene, că nu crede că pactul UE privind migrația va schimba poziția Austriei în privința aderării României la Schengen și a susținut că „este nevoie de mai mult”.

Miniștrii UE au ajuns miercuri la un acord pe Regulamentul de criză al migrației, care mai trebuie aprobat de Parlamentul European și de Consiliu.

„S-a scurs multă cerneală în ultimele zile pe acest pact pe migrație. Sincer, progresul obținut, după părerea mea, este destul de modest, dar e un progres față de nimic, ce am avut până acum. (…) Acum avem o bază mai degrabă tehnică. Nu cred că acest pact va schimba poziția Austriei. E nevoie de mai mult, e nevoie de mai multe negocieri și sper ca acest lucru să dea roade”.


Întrebat dacă va avea vreo întâlnire cu cancelarul Austriei, în marja reuniunii informale a Consiliului European de vineri, președintele a spus: „E posibil să avem o discuție complet informală”.

Guvernul Austriei a anunțat public, în repetate rânduri, în ciuda apelurilor Comisiei Europene, a Parlamentului European și a președintelui Consiliului, că nu va fi de acord cu primirea României și Bulgariei în spațiul Schengen cât timp sistemul european de migrație și azil nu este reformat profund.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: