6 iulie, 2023

Vânzările cu amănuntul și-au revenit în luna mai după o scădere surprinzătoare în aprilie crescând cu 3,2% față de luna precedentă și cu 2,7% față de aceeași lună a anului precedent. În aprilie 2023, scăderile au fost de -2,7% (lună/lună) și -0,5% (an/an), relevă datele publicate joi de Institutul Național de Statistică.

În luna mai s-au înregistrat creșteri la toate categoriile, dar determinante au fost vânzările de carburanți și de produse nealimentare, care s-au redresat puternic după ce intraseră pe teritoriu negativ în luna precedentă. Ritmul de creștere al vânzărilor cu amănuntul și-a înjumătățit creșterea anuală la +2% în 2023, față de +4,4% în 2022. Rata inflației cu două cifre și dobânzile mai mari au afectat cererea, a făcut ca consumul final al gospodăriilor să încetinească semnificativ față de 2022.

Vânzările de produse alimentare au crescut cu +0,3% l/l și +2,1% an/a în mai de la -2,6% l/l și +1,0% a/a în aprilie, cifra de afaceri pentru articolele nealimentare a crescut cu +3,5% l/l și +3,2% a/a după -2,4% l/l și +0,1% a/a anterior, în timp ce vânzările de carburanți au crescut cu +6,2% l/l și cu +2,7% a/a față de -5,7% l/a /l și -4,4% a/a în aprilie.


Indicatorul de încredere a mediului de afaceri pentru sectorul de retail și-a revenit brusc în mai după scăderea din aprilie, potriv5,4%it ESI (Indicatorul de încredere în mediul de afaceri publicat de comisia Europeană). Indicele a urcat la 7,8 în luna mai de la 2,8 în luna precedentă. Pentru luna iunie, indicele ESI a scăzut ușor la 5.4%, scriu analiștii de la Erste Group Research.

Creșterea în primele patru luni a fost de 3,3%

„Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1.I-31.V.2023, comparativ cu perioada 1.I-31.V.2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 3,3%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,1%) şi la vânzările de produse nealimentare (+4%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 1%”, se arată în comunicatul INS.

Mai 2023 comparativ cu aprilie 2023

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna mai 2023, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 7,2%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+20,7%) şi la vânzările de produse nealimentare (+8,8%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au scăzut cu 1,6%.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, în luna mai 2023, comparativ cu luna precedentă, cu 3,2%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+6,2%), vânzările de produse nealimentare (+3,5%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,3%).

Mai 2023 comparativ cu mai 2022


Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna mai 2023, comparativ cu luna mai 2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 3,2%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+4,1%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,5%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,4%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai 2023, comparativ cu luna mai 2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 2,7%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+3,2%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,1%).

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: