Aderarea la OCDE, un obiectiv pe care, pentru a-l atinge, trebuie să-l luăm în serios

„Aderarea României la OCDE a devenit un obiectiv major de politică externă și un obiectiv strategic de țară, după aderarea la Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică, iar deschiderea discuțiilor de aderare este o recunoaștere a potențialului nostru de dezvoltare. Totodată, reprezintă un vot de încredere important acordat României, pe care trebuie să îl valorificăm”, a observat premierul Nicolae Ionel Ciucă în deschiderea Conferinței „Aderarea la OCDE – oportunități pentru mediul de afaceri din România”.

Putem observa că pentru guvernanți, intrarea României în acest club select, de economii dezvoltate, este un obiectiv în armonie perfectă cu statutul nostru de stat membru al Uniunii Europene și al NATO.  De altfel, OCDE poate fi considerată, datorită evoluției sale istorice, ca o variantă economică a Alianței Nord-Atlantice. OCDE livrează strategii de dezvoltare economică și socială pentru statele membre, ocupându-se de toate domeniile economiei și ale vieții sociale. Probabil cel mai important avantaj al intrării României în acest club select este recunoașterea formală a solidității economiei și instituțiilor sale.

Secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, declara că „procesul de aderare va contribui la asigurarea unui climat investițional deschis și atractiv în România pentru susținerea în continuare  a creșterii economice, la realizarea de progrese suplimentare în lupta împotriva corupției și la îmbunătățirea eficienței și integrității companiilor deținute de stat”.

Calitatea de membru al OCDE descrie un nivel crescut de încredere al investitorilor și al comunității de afaceri globale în economia noastră, un fel de ștampilă care certifică faptul că politicile publice ale țării sunt aliniate la standardele internaționale de performanță. Iată de ce investițiile sunt stimulate, acordurile comerciale devin mai clare, mai rapide și mai favorabile, iar costurile împrumuturilor se pot reduce. Încrederea într-o economie este cheia care deschide ușa dezvoltării sale. Pentru a ajunge aici însă, în acest club select de state dezvoltate, trebuie să parcurgem un traseu complicat, care poate dura câțiva ani, de revizuire a politicilor publice de către comitetele OCDE , de adoptare a recomandărilor și de implementare a unei foi de parcurs.

Trebuie să observăm că, datorită traseului său european, legislația românească a asimilat multe din recomandările din agenda de lucru a OCDE. Desigur adaptarea la cerințele actuale ale OCDE impune recodificarea treptată a dreptului corporativ, în special a regulilor de guvernanță corporativă.

Nu e o retorică abstractă: o bună guvernanță corporativă contribuie la sprijinirea eficienței economice, la creșterea durabilă și la stabilitate financiară a unei economii, potrivit OCDE. În plus, performanța slabă a companiilor de stat, cu pierderi, datorii și arierate masive, se datorează, în opinia Comisiei Europene, unei „deteriorări a guvernanței corporative”.

AMEPIP, gardianul unui teritoriu restrâns

În acest context, parlamentarii au pe agenda de lucru un proiect de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Prin acest proiect de lege, aprobat de guvern în decembrie, se înființează Agenția pentru monitorizarea și evaluarea performanțelor în întreprinderile de stat (AMEPIP). O agenție care are o utilitate reală în contextul în care companiile statului sunt gestionate de un număr mare de ministere și astfel își pot camufla atât ignorarea principiilor guvernanței corporative, impuse de lege, cât și ineficiența.

Cât de eficiente sunt companiile statului este o întrebare interesantă, căreia Consiliul Fiscal i-a dat un răspuns amplu, dar dezamăgitor. Avem un grup restrâns de companii în care statul este acționar majoritar, sau semnificativ și care livrează rezultate excepționale, în special cele din energie. În spatele lor însă, alte sute de companii de stat rulează cu pierderi și mai grav, acumulează datorii către bugetele statului și către furnizori. Sunt deci o povară și un risc atât pentru stat, cât pentru mediul de afaceri. În acest teritoriu în care aplicarea legislației privind guvernanța corporativă este haotică, apariția unei agenții de supraveghere este oportună.

Crearea unei agenții care să urmărească atent aplicarea standardelor de guvernanță corporativă, „având responsabilitatea finală de a asigura o procedură de selecție transparentă și competitivă pentru aprobarea numirii membrilor consiliului de administrație, și pentru evaluare si controale” este o condiționalitate a absorbției banilor din PNNR.

Mai mult, agenția trebuie să asigure transparența prin publicarea unor rapoarte periodice privind indicatorii de performanță. Pentru a fi într-adevăr eficientă, agenția trebuie să aplice sancțiuni pentru întreprinderile de stat care nu respectă indicatorii cheie de performanță. Aparent, ordonanța de urgență care este pe traseul calificării în text de lege rezolvă această problemă, a necesității unui control inteligent și modern asupra activității afacerilor statului.

Camuflajul interimatului

Totuși, dacă avem o legislație privind guvernanța corporativă pentru întreprinderile de stat relativ solidă, ce se întâmplă în teren, de ce nu este aplicată, în ciuda faptului că eficiența implementării ei este evidentă?

Un exemplu edificator a fost observat chiar de OCDE, într-un studiu amplu privind economia românească, în care a identificat practica, frecventă, a numirii unor conduceri interimare, care evident nu sunt conforme rigorilor legale. „Profesionalismul și autonomia consiliilor de administrație ale întreprinderilor de stat din România reprezintă o preocupare deosebită. Acest lucru se datorează practicilor efective de selecție a membrilor consiliului de administrație, care în majoritatea cazurilor se îndepărtează semnificativ de litera legii. În prezent, cadrul legislativ permite numirea – și renumirea – a „directorilor interimari” la discreția statului, dacă nu pot fi identificați directori adecvați prin procedurile de nominalizare prescrise. În prezent, majoritatea întreprinderilor de stat operează cu astfel de consilii de administrație interimare, care se poate deduce a fi legate politic”.

Efectul nociv al acestei practici aproape șmecherești este rezultatul slab al companiilor conduse de persoane care nu și-au asumat criterii de performanță. „Acest lucru este, de asemenea, în detrimentul cadrului de stabilire a obiectivelor pentru întreprinderile de stat, deoarece indicatorii cheie de performanță sunt incluși în condițiile de angajare a directorilor, ceea ce, la rândul său, slăbește semnificativ exercitarea controalelor financiare și nefinanciare asupra companiilor individuale”, concluzionează raportul OCDE.

Excepțiile care slăbesc legea

Practica interimatului nu este singura problemă a gestionării eficiente a companiilor unde statul este acționar. Diavolul se ascunde însă în detalii, după cum se știe.

În textul studiat acum în Parlament, Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, o mare parte din companiile statului sunt eliminate din grupul care trebuie să aplice reglementările moderne ale guvernanței corporative.

Astfel, paradoxal, aflăm că legea care „reglementează organizarea, funcționarea și guvernanța întreprinderilor publice, definește politica de acționariat a statului, asigură creșterea transparenței și îmbunătățirea calității informației prezentate public de către acestea, prin implementarea principiilor de guvernanță corporativă”, nu se aplică „instituțiilor financiare și societăților de investiții financiare și societăților de administrare a investițiilor prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare”.

Evident, înțelegem că atât cec Bank, cât și Eximbank sau Banca Românească, controlate de Ministerul Finanțelor, erau exceptate de la aplicarea OUG nr. 109/2011 (modificată și aprobată prin Legea nr. 111/2016). De ce este însă menținută această situație, în condițiile în care rolul acestora în economia românească este extrem de important și de aceea aplicarea principiilor guvernanței corporative ar trebui să fie obligatorie.

Totodată, monitorizarea atentă a lor de către agenția nou creată ar trebui să fie impusă de lege, deoarece și aceste companii trebuie să respecte reglementările general impuse. Să ne reamintim controversele publice în cazul impunerii membrilor boardurilor cec sau Eximbank de către unii miniștrii ai Finanțelor, pe care banca centrală nu-i agrea? Ne reamintim de avertismentul transmis de BNR: „Nu se fac numiri pe criterii politice”, într-un mesaj în care banca  centrală era de acord că acționarul are dreptul să aleagă membrii boardului, dar „în condițiile cerințelor de prudențialitate pe care le stabilim noi”. Normal și inteligent ar fi ca maniera în care aceste companii aplică principiile guvernanței corporative să fie transparentă, publică, monitorizată la fel ca toate afacerile statului, desigur, respectând criterii profesioniste impuse de acționar și de supraveghetorul BNR.

Putem presupune că și restul portofoliului Ministerului Finanțelor, care include din societatea integrală Imprimeria Națională (responsabilă cu emiterea și circulația valorilor mobiliare), Fondul National de Garantare a Creditelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, deținută integral, și filiala acesteia, Fondul Local de Garantare, deținut de Fondul Român de Contragarantare și compania de asigurări-reasigurări Exim România (98,6% din participația de stat), vor beneficia de discreție și de liniștea de a nu fi monitorizat de către Agenția nou înființată. 

Urmează o listă neclară a altor afaceri ale statului care vor fi exceptate de la aplicarea rigorilor impuse de guvernanța corporativă. Desigur, vom afla ulterior care sunt și mai ales câte sunt „regiile autonome și societățile care au ca obiect principal de activitate obligații de serviciu public, dacă mai puțin de 51% din veniturile lor provin din activități economice destinate direct populației sau agenților economici”, care vor fi, la rândul lor scutite de monitorizarea  AMEPIP.

Știm că există o listă (rp226.pdf (cdep.ro)) consistentă a companiilor exceptate de la aplicarea principiilor guvernanței corporative, însă nu înțelegem logica și utilitatea acestei derogări. Așa cum observa un document al Consiliului Fiscal „diminuarea angajamentului față de principiile guvernanței corporative bazate pe profesionalism, integritate, transparență și responsabilitate, vitale pentru creșterea valorii companiilor de stat pe termen mediu și lung, a contribuit la inversarea trendului ascendent al performanței companiilor de stat din ultimii doi ani”.

Excepțiile de la regulă, măsuri impuse fluid, aleatoriu, reglementări slabe, mai degrabă recomandări, nu pot schimba în bine peisajul economic românesc. Noua agenție care se va înființa riscă să aibă o misiune mai degrabă decorativă, deoarece nu are nici o acoperire completă a monitorizării companiilor statului, nici mecanisme de control și de sancțiune eficiente.

Sancțiuni cordiale

O altă problemă a recodificării legislației care impune principiile guvernanței corporative este impunerea unor sancțiuni relativ ușoare, care nu pot stimula respectarea reglementărilor. Una din problemele identificate atât de rapoartele Comisiei Europene, cât și experții OCDE este ignorarea reglementărilor privind guvernanța corporativă de către companiile statului. Desigur, avertismentul, amenda între 3.000 și 5.000 de lei sau, în cazul abaterilor repetate, între 3% la 10% din remunerația anuală fixă și variabilă a președintelui consiliului de administrație, nu sunt pedepse suficient de aspre astfel încât să impună disciplina, acolo unde interesele sunt divergente.

Egalitatea de gen, doar o recomandare

Un punct sensibil  este impunerea egalității de gen, componentă esențială a guvernanței corporative în acest moment, urmărită atent și de OCDE. Desigur, există în articolul 5, un text care impune „stabilirea numărului de membri ai consiliului de administrație se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât cel puțin o treime din totalul administratorilor să fie de genul feminin și cel puțin o treime din totalul administratorilor să fie de genul masculin; consiliul de administrație nu poate fi format în exclusivitate din persoane de același gen”.

Observăm însă că, din perspectiva proiectului de lege, egalitatea de gen nu este un deziderat, ci rămâne o recomandare. De ce? Deoarece nu există însă nicio măsură menită să impună respectarea acestei reglementări, nicio sancțiune nu pedepsește ignorarea acesteia și nu stimulează respectarea cotei de gen. Nu sunt descrise mecanismele de îmbunătățire a echilibrului de gen în funcțiile de conducere din companiile statului, cum ar fi cerințe de dezvăluire și monitorizarea progresului reprezentării femeilor în sectorul public. Desigur, Agenția nou înființată va putea impune mecanismele respective, dar în absența sancțiunilor clare este previzibil ca egalitatea de gen să rămână o chestiune ignorată constant.

În Grecia, de exemplu, o companie este amendată cu 3 milioane de euro dacă nu respectă cota de 25% de reprezentativitate a femeilor în boardul acesteia. În Belgia, unde există o cotă de 33% de femei membri ai boardului companiilor listate, dacă o membră a boardului este înlocuită de un bărbat și nu se respectă cota timp de un an, atunci boardul este dizolvat și beneficiile materiale și financiare anulate.

În acest context, lax, companiile statului ar putea rămâne în starea naturală în care au făcut afaceri când nu existau standarde pentru guvernanța corporativă funcțională. Dacă nu se aplică aceste mecanisme moderne de guvernanță, nu vom avea un management experimentat și neutru, care să fie independent de voința proprietarului-stat. Vor continua să lipsească reguli exacte pentru minimizarea riscurilor de hazard moral din partea conducerii, sistemele de control intern vor rămâne ineficiente, auditorii, consilierii externi nu-și vor îndeplini rolul, iar egalitatea de gen va fi ignorată. Desigur, Agenția va juca rolul unui gardian instituțional, dar granițele teritoriului său de control sunt prea limitate pentru a observa o îmbunătățire a performanței economice a companiilor statului. În plus, instrumentele juridice de care dispune sunt insuficiente și o mare problemă va fi angajarea unor profesioniști care să aibă cunoștințele și experiența necesară unui obiectiv atât de ambițios.

Așa cum remarca un raport al Comisiei Europene, și până acum implementarea guvernanței corporative a fost limitată, în ciuda unui cadrul legislativ aparent solid.

„Companiile care înregistrează pierderi nu sunt rugate să-și restructureze sau să-și modifice planurile de afaceri. Datoriile către bugetul de stat, asigurările sociale sau alte întreprinderi de stat se ridică la 90% din totalul restanțelor întreprinderilor de stat, ceea ce reprezintă un risc financiar pentru stat, dar demonstrează și o atitudine permisivă din partea furnizorilor și creditorilor din sectorul public. Consiliile interimare și managerii au devenit o practică standard în majoritatea companiilor. Autoritățile au aplicat 60 de sancțiuni financiare pentru infracțiuni administrative în temeiul legislației de guvernanță corporativă, dar sumele tind să fie simbolice”. 

Din păcate, simpla apariție a unei agenții „gardian” nu va avea impactul așteptat dacă menținem în continuare excepțiile și lansăm „recomandări” neînsoțite de măsuri clare de sancționare a nerespectării acestora. Riscăm să privim cum Croația intră mai repede în OCDE, fatalitate, în timp ce noi vom căuta vinovații. Mi-e teamă că agenția „gardian” ar putea deveni un vinovat convenabil, pentru a acoperi atât un eventual eșec al aderării la OCDE, cât și băltirea afacerilor statului în pierderi, datorii și arierate.

 „Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este un obiectiv strategic esențial pentru dezvoltarea României, care va avea ca efecte certe consolidarea statului de drept, creșterea economică și îmbunătățirea calității vieții”, a declarat Cristina Chiriac, președintă CONAF (foto).

***