9 august, 2022

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat marți că, în perioada următoare, în coaliție vor fi discutate „două, trei variante” privind prețurile din energie.

„Nu putem aloca 3% din PIB speculei din energie”, a spus liderul PSD referitor la compensarea prețurilor în baza ordonanței de urgență adoptată în acest an, valabilă până în luna aprilie a anului viitor.

(Citește și: ”Guvernul trebuie să plătească 2,1 mld. lei furnizorilor de energie pentru compensarea scumpirilor”)

„Guvernatorul BNR a spus un lucru corect, cea mai mare parte a inflației a venit din prețul care a explodat la energie. Decizia cea mai corectă, făcută atunci pe colțul mesei, pentru că se pierduse timpul și nu s-au luat decizii când trebuia, am venit cu acea compensare care a diminuat și inflația.


Acea liberalizare a prețurilor în energie a fost o tâmpenie. Trebuia să gândești un astfel de fenomen”, a declarat presei Marcel Ciolacu.

Avem 3 soluții, le detaliem în Coaliție

„Noi am mai făcut o mare tâmpenie. S-a vândut energia pe anul acesta. Nu mi-aș dori să ajungem la un conflict în coaliție, dar trebuie o reglementare pe zona casnică unde putem acoperi din producția proprie. Vom vedea

Am vândut energia cu 3-400 de lei și acum se vinde cu 2-3.000 de lei. Pe producători i-am supra-impozitat, iar cei care vând pe PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare de energie electrică) nu au nicio reglementare. În această zonă trebuie intervenit.

În acest moment trebuie venit cu o soluție foarte rapidă până se face rectificarea. Și avem 3 soluții, vrem să le detaliem în ședința de coaliție. Credem că va fi una și săptămâna asta.


Trebuie să găsim soluții predictibile pe o perioadă mai lungă de timp, cel puțin până în 2025. Pe zona casnică este exclus să nu se vină cu o reglementare”, a declarat președintele PSD.

Marcel Ciolacu, nemulțumit de ministrul Energiei

Marcel Ciolacu s-a arătat nemulțumit de ministrul Energiei despre care a spus că trebuia să vină cu soluții. „Politica energiei, într-o țară, o face ministrul Energiei”.

„Nu se mai poate continua pe o perioadă lungă pe această ordonanță. Există 2-3 variante pe care le vom discuta. Nu putem aloca 3% din PIB speculei din energie, cât e bugetul educației. Momentan avem compensare. S-a acționat la timpul potrivit. În acest moment, această compensare trebuia să fie pe o perioadă limită și ministerul Energiei să vină cu anumite soluții”, a spus liderul PSD.

„Vom veni cu abordări punctuale pe fiecare domeniu: casnic, imm-uri, zona alimentară. Nu am spus că nu vreau supra-impozitare. Poate găsim o soluție mai simplă de abordat.

Eu zic că până în 1 septembrie trebuie luată această decizie. Se întrevăd trei acte normative și cu reglementarea și tot ce înseamnă ANRE. La PSD ieri am avut întâlnire 3 ore și la coaliție voi merge cu variante. Dar, categoric, politica o face ministerul Energiei”, a declarat Marcel Ciolacu.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: