Cristian Grosu / O bizarerie: Războiul dintre state și economiile lor, sau capacul lui Putin

Acest text nu e o tentativă de a-i lua apărarea sângerosului dictator de la Kremlin în ce privește criza (da!) economică de la momentul invaziei Ucrainei încoace.
Ci e despre nesăbuința părinților popoarelor care nu au reușit să găsească o soluție la precedenta criză financiară – și nu doar că au improvizat, dar au și continuat politicile guvernamentale și economice dărâmătoare pentru economiile bazate pe producție, piață și sustenabilitatea clasei mijlocii.

Avem, desigur, o criză accentuată de prețurile la gaze, petrol și electricitate, care se propagă cu o forță neobișnuită în economii, accentuând inflația, punând presiune pe puterea de cumpărare și, deci, pe consum, dar, mai ales, punând în dificultate companiile producătoare.
Această criză provenită din energie – la care se adaugă o alta – sperăm, conjuncturală – a prețurilor cerealelor, sunt catalizate de război, de sancțiunile legitime impuse Rusiei și de dispariția lanțurilor sau chiar surselor de aprovizionare energetică.

Asta e partea lui Putin. Să vorbim, însă, și de partea celorlalți:

Războiul dintre state și economiile lor

Până la războiul lui Putin, însă, lumea întreagă era pe marginea unei bombe financiare globale, care, mai devreme sau mai târziu, ar fi explodat. Această bombă a fost, paradoxal, dezamorsată, doar temporar, prin inflație: pare că avem în fața ochilor o competiție în rezolvarea problemelor financiare între state și economiile lor.

Pentru a configura acest lucru, să trecem sec, în revistă, problemele vizibile despre care orice om cu mintea întreagă știa că vor intra, la un moment dat, la facturare:

1, Pentru cetățeanul de rând, se bate monedă că energia stă la baza inflației – însă lumea uită un lucru pe care nu l-a mai băgat de multă vreme în seamă:

Sunt aproape 10 ani de când toată lumea de pe lume tipărește bani! Potrivit unei analize a lui Nouriel Roubini, încă înainte de-a intra în criza economică produsă de Covid, zona euro tipărise circa 4700 de miliarde de euro (relaxarea cantitativă) pentru a finanța deficitele bugetare ale statelor din zona euro. Această sumă s-a dublat de atunci încoace: circa 8000 de miliarde de euro NU aveau ce căuta în piață nici într-o economie de pace și cu atât mai puțin într-una presată de surprizele unui război.

Nu altfel stau lucrurile în SUA, cu efecte, însă, oarecum atenuate, dată fiind cantitatea uriașă de dolari din piețele internaționale.

2, Banii tipăriți NU au fost folosiți pentru creșterea de competitivitate și pentru producție – ci pentru finanțarea deficitelor bugetare menite să stingă crize interne, mai degrabă politice decât economice.

S-a ajuns, astfel, ca o zonă cu un nivel de viață foarte ridicat – Uniunea Europeană – să mustească de bani, însă producția menită să producă acesti bani să nu fie în UE: ci în China, de exemplu, căci Europa s-a dezobișnuit de produs.

Orice strănut economic la Beijing, orice decizie a Partidului Comunist Chinez privind salariile, orice fisură pe lanțurile de aprovizionare cu produse chinezești – toate s-au transformat în inflație. (Ceea ce vedem cu ”criza containerelor” – al căror preț a crescut de 7-8 ori în numai un an – e doar amănuntul relevant al poveștii).

3, Părinții popoarelor (căci nu mai putem de multă vreme vorbi de bancheri centrali autentici – ci de niște iluzioniști financiari) n-au avut decât un instrument la dispoziție pentru a atenua inflația: să crească dobânzile.

S-a ajuns, astfel, la o situație paradoxală: cu o mână tipăreau bani pentru propriile state, iar cu cealaltă ridicau dobânzile, împotriva propriilor economii.

4, Nici măcar prețul energiei nu poate fi pus în totalitate pe războiul din Ucraina: renunțarea la gazele rusești si la petrolul lui Putin doar a catalizat o scumpire a energiei care începuse în urmă cu 3 ani:

Trecerea la energia verde, la economia verde, caracterul violent de speculativ al certificatelor verzi – în condițiile în care energia nu înseamnă numai bani și poluare, ci și securitate a statului, a economiei statului și a democrației pe care se bazează statul – presaseră prețurile energiei cu mult înainte ca tancurile lui Putin să intre în Ucraina.

5, O bizarerie este, însă, următorul fapt:
statele se împrumută, tipăresc bani pentru a finanța deficitele, iar o parte din bani sunt dirijați ”ca ajutor” pentru companiile aflate în criză/crize.

Bizareria constă în faptul că statul decide cine primește ajutor după criterii care nu au legătură neapărat cu economia și cu piața, iar ajutorul este finanțat chiar de către aceste companii prin inflație, prețuri industriale imprevizibile și costuri de finanțare tot mai mari.

*

Desigur, se poate spune că ”situația e mult mai complicată”, și așa și este:
toate se petrec pe fondul unei deglobalizări care se produce mai accelerat decât s-a făcut globalizarea, necesitățile de resurse ale economiilor au crescut, iar standardele de viață ale cetățenilor au ajuns la un nivel la care pacea socială poate fi ușor perturbată de panică și frustări greu de imaginat in urmă cu 15-20 de ani.

Oricât de ”complicată” e, însă, situația din fundal, cele 5 puncte de mai sus sunt perfect valide; ele sunt, pe alocuri fie improvizații conjuncturale, fie absurdități economice de-a binelea – iar noul tip de economie pe care cele 5 puncte îl configurează încă n-a mai fost experimentat: să-ți plătești datoriile tipărind bani, coroborat cu competiția statului cu economia care-ți produce singurii bani valizi, coroborat cu valoarea economică din spatele acestor bani.

Cât privește România, …

România și particularitățile bizareriilor sale

Să le luăm pe punctele de mai sus:

1, România intrase în deficit excesiv (4,2% din PIB) încă de la finele lui 2019: dacă nu ar fi fost pandemia – care a dat drumul la liber deficitelor pe o perioadă limitată – am fi fost, cu siguranță, sub procedură.

Părinții poporului au decis, însă, că nu contează calitatea creșterii economice și nici maniera în care statul își adună bugetele, câtă vreme subdezvoltarea nu e sancționată politic nici la Bruxelles și cu atât mai puțin în țară.

2, Ce s-a făcut cu acel deficit? Vreo autostradă? Vreun spital regional? Vreun mare canal de irigații? S-a finanțat vreo politică economică punctuală de punere pe harta europeană a unei industrii românești?

Nici vorbă: am produs cele mai mari dobânzi și cele mai mari costuri de finanțare din UE. Ba chiar am tipărit și noi bani – e drept, nu foarte mulți – prin achiziția de datorie de pe piața secundară de către BNR. Însă banii duși aproape toți în consum, în creșteri de salarii în administrație și banii din elicopter aruncati, cu miliardele încă din 2019 înainte de pandemie, în HoReCa, s-au adunat acolo, la rădăcina prețurilor. Iar astăzi, importatori net fiind, adunăm inflație din toate punctele cardinale.

3, În timp ce ne împrumutam masiv și trimiteam banii în consum și importuri, nu în ofertă și producție și investiții, e adevărat că nu am mărit dobânzile; dar nici nu era nevoie: deficitele gemene au dus băncile din România până la pragul maxim de expunere, iar astăzi nu mai găsim bani de împrumut decât la dobânzi indecente de-a binelea. Iar fenomeul ăsta continuă.

4, Nici măcar prețul energiei românești – ăla arătat cu degetul de toată lumea, de la Cotroceni până la guvernatorul BNR – nu poate fi pus în totalitate pe seama războiului din Ucraina:

în România prețul energiei explodase încă de la începutul anului 2021, când liberalizarea pieței s-a făcut fără studii serioase de impact și, în orice caz, într-o manieră și cu rezultate antieconomice și antinaționale. Aici Putin e vinovat doar prin acțiunea oamenilor săi de la București.

5, Iar cât privește bizareria românească, ea seamănă oarecum cu cea internațională:

Statul profită de inflație, își crește bugetul nominal, golește de dividende companiile energetice aflate în plină explozie a profiturilor, și redirijează banii spre unele sectoare din economie care, fie își plătesc, de fapt, ele însele ajutorul, fie sunt menținute în piață chiar și când ar fi trebuit de mult să moară.

*

Ce ar fi de reținut din această listă de probleme: dacă mâine s-ar da ceasul înapoi și s-ar șterge războiul din Ucraina, lumea ar avea în față aceleași pericole și dezechilibre de evitat:

Războiul declanșat de Rusia a pus doar capacul, a creat doar criza pentru care nimeni nu făcuse niciun test de stres, cea a unui război – probabil că până și cunoscătorii se așteptau ca Rusia să terciuiască Ucraina în câteva zile și apoi să ne întoarcem cu toții la improvizațiile noastre.

Problema e că toată lumea se comportă ca și cum datoriile nu vor fi plătite niciodată, și că mai ales statele mici, ca România, nu realizează că dezechilibrele macroeconomice si financiare au devenit componente de siguranță națională; și că răul cel mai mic pe care părinții popoarelor îl au la îndemână pentru a ieși din această situație este inflația.
Ce se va întâmpla, însă, când, mai ales pentru popoarele mici, nici măcar inflația – adică banii adunați indirect de la populație – nu va mai fi deajuns?

***