8 februarie, 2022

Dacă armata rusă traversează granița Ucrainei, gazoductul Nord Stream 2 „nu va mai exista.” „Îl vom opri,” a declarat Joe Biden, la Casa Albă, în conferința comună ce a urmat întâlnirii cu cancelarul german, Olaf Scholz.

Întrebat cum ar putea face acest lucru SUA, care nu controlează proiectul, președintele american a răspuns: „Vă promit că vom putea s-o facem”.

SUA şi Germania „acţionează concertat” în faţa „agresiunilor” Rusiei în Europa, a mai declarat preşedintele american, citat de AFP, agenție preluată de Agerpres.


„Acţionăm împreună pentru a preveni în continuare agresiunile ruse în Europa” şi pentru a face faţă „provocărilor prezentate de China”, a adăugat preşedintele american în Biroul Oval de la Casa Albă. Germania este „unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi” ai Americii, a subliniat Joe Biden, alături de cancelarul german.

Presat cu întrebări pe tema gazoductului, Olaf Scholz nu a fost la fel de explicit.

Statele Unite şi Germania sunt „absolut unite” în privinţa sancţiunilor care vor fi impuse Rusiei în cazul în care ar ataca vreodată, a asigurat Olaf Scholz, fără a menţiona Nord Stream 2. În opinia sa, însă, nu toate măsurile de represalii posibile ar trebui „puse pe masă” de la început.

Olaf Scholz a provocat îngrijorări în ultimele săptămâni prin refuzul de a livra arme Ucrainei şi prin menţinerea suspansului privind situaţia controversatului gazoduct Nord Stream 2, înainte de a accepta să-l includă pe lista posibilelor represalii în cazul unui atac rusesc.


„Suntem aliaţi apropiaţi şi acţionăm într-o manieră coordonată şi unită atunci când este vorba de a răspunde la crizele actuale”, a declarat, la rândul său, cancelarul german, precizând că Rusia va plăti „un preţ foarte mare” în cazul unei invazii a Ucrainei.

Germania va trimite 350 de soldaţi suplimentari în Lituania, în cadrul unei operaţiuni a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), în condiţiile tensiunilor între Rusia şi Ucraina, a anunţat luni ministrul german al apărării, conform Agerpres.

„Armata germană trimite 350 de soldaţi suplimentari grupului de luptă din Lituania”, a declarat Christine Lambrecht în timpul unei deplasări la Münster, în nordul Germaniei. Vom întări astfel contribuţia noastră în termeni de forţe pe flancul estic al NATO şi vom trimite un semnal clar de determinare aliaţilor noştri”, a adăugat ea, dând asigurări că pe Germania „se poate conta”.

Rusia are pregătită aproape 70% din puterea militară de care crede că ar avea nevoie pentru o invazie la scară largă a Ucrainei, susțin oficiali din administrația SUA. În ceea ce privește perioada unei invazii, terenul este așteptat să înghețe cel mai mult în jurul datei de 15 februarie, au mai spus oficialii, ceea ce ar permite tranzitul unităților rusești mecanizate pe teren accidentat. Astfel de condiții ar continua să fie disponibile până la sfârșitul lunii martie.

„Știu că este într-o poziție în care ar putea invada, asta dacă pământul este înghețat la nord de Kiev. Are capacitatea. Nu știu ce va face”, a spus Joe Biden luni.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: