21 decembrie, 2021

Dan Zaharescu, director executiv ARPIM

România ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor, arată raportul Starea Sănătății în Uniunea Europeană, publicat recent de Comisia Europeană. Singura țară care stă mai rău decât noi la acest capitol este Bulgaria.

România alocă, în medie, 1.310 euro pe an pentru sănătate pe cap de locuitor, față de 3.523 de euro, media țărilor UE. Ca pondere din Produsul Intern Brut, România a alocat sănătății 5,7% din PIB, al doilea cel mai scăzut procent dintre țările Uniunii Europene, după Bulgaria.

Cheltuielile scăzute cu sănătatea atrag după sine performanțe slabe în sistem: România este pe primul loc la decese din cauze tratabile, pe locul 3 la decese din cauze preventibile, iar speranța de viață in România, penultima din Europa, a scăzut cu 1,4 ani în pandemie, dublu față de media europeană. 


Soluții pentru îmbunătățirea îngrijirii, cu impact direct asupra indicatorilor menționați sunt incluse și în Pactul pentru Inovație în Sănătate, lansat de ARPIM la finalul lunii noiembrie. Documentul de colaborare este structurat pe 4 axe strategice cu scopul de a alinia toți factorii de decizie și profesioniștii în domeniul sănătății în jurul unor măsuri concrete pentru revitalizarea unor segmente importante ale sistemului de sănătate din România:

  • acces rapid și echitabil la medicamente inovatoare în beneficiul pacienților români și al sistemului de sănătate din România;
  • stimularea cercetării-dezvoltării și inovației farmaceutice;
  • un sistem de sănătate rezilient și bazat pe dovezi;
  • finanțarea adecvată și predictibilă a medicamentelor inovatoare și a vaccinurilor.

“Prin lansarea Pactului pentru Inovație în Sănătate, ARPIM își asumă încă o dată un rol activ, același rol activ pe care și l-a asumat în cei 25 de ani de prezență în România. Sistemul de sănătate din România se confruntă în prezent cu provocări fără precedent generate atât de pandemie, dar și de îmbătrânirea populației și de creșterea poverii bolilor cronice, o povară care s-a accentuat în ultimii doi ani. Lipsa unei viziuni pe termen lung și a unei finanțări adecvate duc în final la zile de viață pierdute pentru pacienții români, a declarat Dan Zaharescu, director Executiv ARPIM.   

Pactul pentru Inovație în Sănătate propune soluții pentru o mai bună alocare a banilor din sănătate. Printre acestea se numără abordare pro-activă a estimării bugetare și bugetare multianuală, predictibilă și în acord cu nevoile actuale ale pacienților, respectiv cu standardele moderne ale practicii medicale, recunoscute la nivel internațional; transparentizarea cheltuielilor bugetare și urmărirea impactului acestora prin indicatori de rezultat; ajustarea predictibilă și anuală a bugetului de medicamente în raport cu consumul din anul precedent printr-un mecanism financiar predictibil și sustenabil, care să stimuleze inovația; îmbunătățirea proceselor de achiziții în spitalele – prin asigurarea unei alocări bugetare transparente și prompte; îmbunătățirea proceselor de achiziții publice centralizate organizate de Ministerul Sănătății.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: