30 noiembrie, 2021

Rezidenții austrieci care refuză vaccinul COVID-19 riscă să fie amendați cu până la 7.200 euro începând cu februarie 2022, când vaccinarea devine obligatorie în Austria, arată un proiect de lege citat de Euractiv. Vaccinarea obligatorie se va aplica de anul viitor tuturor celor care au domiciliul permanent în Austria.

Potrivit proiectului de regulament consultat de ziarul austriac Die Presse, sunt scutiți de amendă doar cei care nu pot fi vaccinați din motive de sănătate.

Proiectul nu precizează în forma prezentă dacă și vaccinările de rapel vor fi obligatorii sau dacă cei recuperați după boală vor fi tratați în mod egal cu persoanele nevaccinate.


Ce precizează însă proiectul: cei care nu se prezintă la centrele de vaccinare vor fi convocați la autoritățile administrației regionale. Dacă ignoră de două ori somația, vor fi amendați cu 3.600 de euro.

În cazul în care încălcarea legii vaccinării împotriva COVID-19 constituie un ”risc serios” la adresa sănătății altor persoane sau dacă un rezident austriac continuă să ignore ordinul de a se prezenta în fața autorității regionale, amenda crește până la un maxim de 7.200 euro.

Nu este stabilită nici soluția pentru cazul în care cineva continuă să refuze să se vaccineze chiar și după ce a primit amenzile. Potrivit Die Presse, una dintre soluțiile discutate este că cei care nu pot dovedi că sunt vaccinați să fie amendați la fiecare șase luni.

Proiectul de lege va fi prezentat oficial pe 6 decembrie, însă Die Presse a obținut proiectul preliminar. Propunerea va fi discutată în continuare miercuri – ministrul Sănătății, Wolfgang Mückstein, și ministrul Constituției, Karoline Edtstadler, se vor întâlni cu experți în sănătate și cu opoziția parlamentară pentru a decide pașii de urmat.


Datorită creșterii rapide a infecțiilor, Austria a luat măsuri drastice pentru a face față valului 4 de COVID. Guvernul a introdus carantină deplină pe 22 noiembrie și a decis obligativitatea vaccinării.

Anunțul privind vaccinarea obligatorie a intensificat diviziunile în societatea austriacă, președintele Alexander van der Bellen avertizând: „Există un mare pericol ca rupturile să devină mai adânci”. Liderul formațiunii populiste FPÖ, Herbert Kickl, a afirmat că ”Austria s-a transformat într-o dictatură” și a îndemnat populația să iasă în stradă, să lupte împotriva vaccinării obligatorii.

Potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), 65,2% din populația totală a Austriei a fost vaccinată.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: