12 septembrie, 2013

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură și investiții străine, Dan Șova, a avertizat, joi, că statul român se va afla într-o poziție foarte dificilă, dacă firma canadiană Gabriel Resources îl va da în judecată, în cazul în care Parlamentul va respinge proiectul de lege al Guvernului privind demararea exploatării miniere de la Roșia Montană.

”Vă spun că statul român, în cazul unui litigiu, se va afla într-o poziţie foarte dificilă”, a spus Şova, într-o declarație de presă susținută alături de premierul Ponta.

El a refuzat să ofere detalii tehnice, însă a precizat că România va fi reclamată la instanţele internaţionale pentru încălcarea convenţiilor de promovare şi protejare reciprocă a investiţiilor, dacă va fi blocată exploatarea auro-argintiferă din județul Alba.


”Nu vreau să dau idei sau argumente investitorilor străini, dar, dacă nu le vom da posibilitatea să realizeze această investiţie, ne vor acţiona în instanţele internaţionale, fie la Washington, fie la Viena, fie în Olanda, pe încălcarea convenţiilor de promovare şi protejare reciprocă a investiţiilor. Vom vedea ce se va întâmpla, nu vom avea o poziţie uşoară”, a mai afirmat ministrul.

În schimb, el a precizat că investitorul canadian ”nu poate emite orice fel de pretenţii”.

”Acestea trebuie să fie cuantificate şi se bazează pe cheltuielile de investiţii deja realizate şi pe beneficiul care poate fi demonstrat conform unui business plan atestat de un auditor extern independent. Problema noastră mare este că atunci când luăm în considerare pretenţiile unui investitor trebuie să luăm în considerare că Gabriel Resources este listat pe Bursa de la Toronto şi, ca atare, toate business plan-urile şi auditurile financiare sunt atestate, ceea ce pentru noi este o poziţie dificilă”, a mai arătat Dan Șova.

Referitor la suma de 2 miliarde de dolari pe care premierul Ponta a invocat-o ca o posibilă despăgubire pe care Gabriel Resources ar putea-o cere, Dan Șova a explicat că acești bani reprezintă investiţiile realizate, dar şi beneficiul nerealizat demonstrabil în mod contabil.


Potrivit acestuia, canadienii au investit la Roșia Montană 550 de milioane de dolari, iar profiturile estimate pe baza extracţiei a 241 de tone aur pe toată durata de exploatare a minei ar urma să se ridice la 1,5 miliarde de dolari.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: