20 octombrie, 2021

Universitatea de Vest Timişoara (UVT) s-a conectat la rețeaua digitală europeană a instituțiilor de învățământ superior, în cadrul Inițiativei European Student Card (ESC). În prima zi de la lansare, peste 3.000 de studenți și-au înregistrat în sistem legitimația digitală.

Nu este o simplă conectare de date, ci a fost creat un întreg flux automatizat, 100% digital, în premieră cel puțin pentru România, menționează un comunicat al UVT.

Dincolo de conectarea în resursa europeană care gestionează European Student Card (ESC), a fost realizată și o aplicație automatizată care generează legitimația de student.


Inițiativă a Comisiei Europene, European Student Card (ESC) facilitează procese academice, inclusiv mobilitatea de studii, administrate mai eficient, digital și utilizând tehnologii moderne, arată UVT.

„European Student Card” va permite fiecărui student să se identifice şi să se înregistreze electronic, cu uşurinţă şi în siguranţă, la instituţiile de învăţământ superior din Europa, eliminând necesitatea finalizării procedurilor şi a lucrărilor pe hârtie.

Instrumentul creat va permite dezvoltarea, într-un mod integrat, de legitimaţii, carnete de note şi alte elemente solicitate de legislaţia naţională şi europeană, evitând statul la cozi, tipăritul a zeci de mii de elemente şi încărcarea administrativă de rigoare, la câteva click-uri distanţă.

Alte servicii ce urmează a fi accesibile sunt legate de recunoaşterea statutului şi identităţii studenţilor în diverse contexte, acces la spaţii controlate (exemplu în bibliotecă), servicii de plată, organizarea mobilităţilor educaţionale (exemplu Erasmus), precum şi facilităţi legate de transportul în comun, parteneriate pentru studenţi, acces la spectacole etc.


Inițiativa Cardului european permite un schimb sigur de informații despre studenți și o tranziție fără probleme între instituțiile de învățământ superior.

Studenții vor putea accesa cursuri și servicii online oferite la alte instituții de învățământ superior, ceea ce va stimula mobilitatea virtuală și va pune la dispoziția studenților o ofertă mai largă de programe pe care le pot urma.

De asemenea, cardul le va permite studenților să achiziționeze la prețuri reduse bilete la muzee și diferite activități culturale din întreaga Europă.

„UVT este acum o universitate digitalizată, care s-a transformat semnificativ în 2020 şi 2021. Pandemia ne-a obligat să accelerăm procesele de digitalizare pe care le aveam planificate. Rezultatele sunt spectaculoase, iar între acestea se află şi implementarea noului instrument digital de identificare a calităţii de student european, o reuşită majoră aliniată proceselor de digitalizare, inovare şi transformare a UVT. Reacţiile studenţilor sunt pe măsura aşteptărilor, platforma online înregistrând peste 3.000 de legitimaţii digitale în prima zi de lansare”, declară rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Procedurile administrative online simple şi sigure, respectiv punerea informaţiilor la îndemâna studenţilor sunt esenţiale pentru a spori mobilitatea studenţilor în întreaga Europă. De asemenea, instrumentul digital este esenţial pentru promovarea participării studenţilor la activităţi educaţionale şi culturale, în conformitate cu viziunea de a crea un spaţiu european al educaţiei până în 2025, mai arată comunicatul UVT.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: