Deputatul liberal Ovidiu Silaghi și-a anunțat luni retragerea candidaturii sale la funcția de ministru al Transporturilor, iar premierul Victor Ponta a afirmat că președintele Traian Băsescu trebuie să numească un ministru titular al Transporturilor în condițiile în care din 26 august expiră interimatul prim-ministrului la conducerea acestui portofoliu.
Într-un comunicat de presă, deputatul Silaghi și-a susținut nevinovăția privind cercetările făcute de procurorii DNA asupra lui și l-a acuzat pe președintele Traian Băsescu de ”manevre politoce” împotriva sa.
La rândul său, premierul Victor Ponta a susținut că interimatul său la conducerea Transporturilor expiră pe 26 august, dată de la care nimeni nu mai poate asigura conducerea interimară a portofoliului, motiv pentru care președintele Traian Băsescu trebuie să accepte următoarea propunere de ministru.
”De luni, 26 august trebuie să avem un ministru al Transporturilor. Interimatul meu se încheie luni și nu poate fi prelungit, niciun alt membru al Cabinetului nu mai poate fi ministru interimar al Transporturilor”, a afirmat prim-ministrul, într-o conferință de presă.
PNL urmează să facă o nouă propunere de ministru interimar al Transporturilor până luni, a precizat și vicepreședintele PNL, Daniel Chițoiu, în aceeași conferință de presă.
”Până atunci, Biroul politic al PNL va face o nouă nominalizare. Sunt multe persoane din PNL, din conducerea partidului care pot ocupa funcția de ministru al Transporturilor”, a afirmat Chițoiu.
Direcția națională Anticorupție a declanșat luni procedurile pentru urmărirea penală a deputatului Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta I și propunerea PNL pentru a ocupa din nou această funcție.
Procurorii DNA susțin că au indicii temeinice privind faptul că Silaghi ar fi primit 200.000 de euro mită de la omul de afaceri Nelu Iordache, pentru faciliatrea unor contracte.
Camera Deputaților trebuie să se pronunțe, în plen, privind cererea de urmărire penală a lui Silaghi.
”Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Silaghi Ovidiu Ioan, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată”, a informat Parchetul General.