Talibanii au anunțat marți „amnistie”pe tot teritoriul Afganistan și au îndemnat femeile să se alăture guvernului lor, încercând astfel să calmeze atmosfera dintr-o capitală cuprinsă de panică, la o zi după haosul creat pe aeroportul din Kabul de oameni care încercau să fugă de sub conducerea lor.
Comentariile, transmite Associated Press, au fost făcute de Enamullah Samangani, membru al comisiei culturale a talibanilor, și reprezintă primele comentarii cu privire la guvernanță după ce talibanii au cucerit rapid întreaga țară.
Agenția transmite că nu au existat rapoarte privind abuzuri sau lupte majore în Kabul, dar mulți locuitori ai Capitalei s-au baricadat în case înfricoșați că după ce insurgenții au intrat în oraș închisorile au fost golite și arsenalele militare au fost jefuite.
Generațiile mai în vârstă își amintesc vremurile islamice ultraconservatoare, care includeau lapidări, amputări și execuții publice din timpul guvernării talibane, alungate de invazia condusă de SUA care a urmat atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001.
„Emiratul islamic”, a spus Enamullah Samangani folosind noua denumire a statului pe care militanții o folosesc când se referă lau Afganistan, ”nu vrea ca femeile să fie victime. Ar trebui să fie în structura guvernamentală conform legii Sharia. Structura guvernului nu este pe deplin clară, dar, pe baza experienței, ar trebui să existe o conducere complet islamică și toate părțile ar trebui să se alăture”.
Între timp, tot marți, Stefano Pontecorvo, reprezentant civil al NATO în Afganistan, a postat un videoclip online care arătă pista goală a Aeroportului Internațional din Kabul cu trupe americane pe asfalt.
Peste noapte, datele de urmărire a zborului au arătat un avion KC-130J Hercules al Corpului Marinei SUA pe aeroport și care a decolat mai târziu spre Qatar. A fost singura cursă în spațiul aerian afgan, care a fost preluat de armata americană după ce toate zborurile comerciale au fost oprite în țară.
Comitetul Internațional al Crucii Roșii a declarat că în Afganistan mii au fost răniți în timpul luptelor, chiar dacă în ultimele zile forțele de securitate și liderii guvernamentali regionali și-au predat provinciile și bazele fără luptă.
AP mai anunță că discuțiile continuă între talibani și mai mulți oficiali ai guvernului afgan, inclusiv cu fostul președinte Hamid Karzai și cu Abdullah Abdullah, fost șef al Consiliul de negocieri al țării. Președintele Ashraf Ghani a fugit duminică din țară.
Un oficial cu cunoștințe directe despre discuții, care a vorbit sub condiția anonimatului deoarece nu era autorizat să informeze jurnaliștii, a declarat că un înalt lider al talibanilor, Amir Khan Muttaqi, a ajuns la Kabul din Qatar. Muttaqi este fost ministru al învățământului superior în timpul ultimului regim taliban.
Un răspuns
Posibil, conducatorii talibanilor sa nu fie fatarnici, ei chiar au nevoie de lipsa reactiei adverse a comunitatii internationale.
Numai ca asa-zisa armata talibana nu cunoaste principiul disciplinei militare, indeplinirea ordinelor superiorilor ierarhici. Luptatorii talibani au mentalitate medievala, asculta considera Sharia Legea de baza nu Constitutii democratice. Sefii politici nu-i pot controla si nici nu incearca, altfel si-ar pierde pozitiile.
Mai este si rezistenta interna, aparentele nu reflecta realitatea: talibanii nu controleaza intreg teritoriul afgan.
Si nu exista un stat afgan in acceptiunea moderna a notiunii; Afganistanul este dominat de intelegerile tribale care sunt volatile, functie de interesele de moment ale sefilor de clan.