Prin intermediul unei scrisori deschise, Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îl întreabă pe ministrul de Interne, Lucian Bode, cât de sigură este granița de Est a României.
Această întrebare- dintr-o serie de 4 formulate de asociație – apare după incidentul petrecut vineri, 6 august 2021, când presa din Suceava a relatat că un avion ucrainean a pătruns ilegal în România, fără să fie detectat de poliția de frontieră și de sistemul radar românesc, dar care, la întoarcere, a fost capturat de grănicerii din Ucraina.
La întrebările din această scrisoare sunt invitați să răspundă și premierul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis.
Scrisoarea Deschisă:
Stimate Domnule Ministru,
Vineri, 6 august 2021, în cursul nopții, a avut loc un eveniment extrem de grav pe raza județului Suceava: un avion neidentificat a pătruns pe teritoriul României, venind din Ucraina, și a aterizat intr-un loc necunoscut din județul Suceava.
La întoarcere, avionul Antonov AN-2 a fost interceptat de un MiG-29 al Brigăzii de aviație tactică „Oleksandr Pokryshkin” Sevastopol și forțat să aterizeze la ora 7:30 pe unul dintre aerodromurile din districtul Kosiv (Cosăuți).
Serviciul de Stat al Grănicerilor din Ucraina a precizat într-un comunicat că agenți ai Serviciului de Poliție al Frontierei de Stat și militari ai unității speciale DOZOR au reținut 4 persoane.
Cei reținuți sunt suspectați de contrabandă. Infracțiunile au fost raportate la parchet și la structurile regionale de la Cernăuți și Ivano-Frankovsk ale Serviciului de Securitate al Ucrainei.
Aceste fapte au fost aduse la cunoștința publicului român după ce un jurnalist de la ziarul Obiectiv de Suceava a cercetat surse de informații ucrainiene.
Nimic din partea statului român, nici o informare, nici un comunicat, nici o precizare, până la această oră, în condițiile în care suntem o țară membru al UE și NATO, cu angajamente ferme în fața partenerilor noștri de protejare a frontierelor.
Asociația noastră militează pentru interesele de dezvoltare ale regiunii Moldova.
Evenimentul menționat, pe lângă devoalarea unor extrem de grave probleme privind apărarea teritoriul românesc, aduce majore prejudicii de imagine regiunii, afectând potențialul investițional.
Ce investitori străini vor veni într-o zona unde granițele sunt permeabile oricăror infractori – de la traficanți de țigări sau droguri, până la contrabandă de arme de foc?
Regiunea Moldovei, cu granițele sale de est si nord, merită o atenție specială pentru a proiecta imaginea unei Românii sigure si cu frontiere impenetrabile.
Prin urmare, vă solicităm public răspuns la următoarele întrebări:
1.Care au fost motivele pentru care aeronava nu a putut fi reperată și identificată de sistemul românesc de supraveghere aeriană? Care sunt motivele pentru care polițiștii de frontieră nu au sesizat această trecere ilegală extrem de gravă?
2.Ati pornit o anchetă a Ministerului de Interne pentru a lămuri intrebările de mai sus? Daca da, cine se ocupă de aceasta – nume și grad – și care este termenul de raportare?
3.Aveți cunostință de evenimente similare întâmplate în trecut? În anul 2019, un elicopter neidentificat, de fabricație rusească, venit de asemenea din Ucraina, s-a prăbușit in apropiere de localitatea Săpânța, județul Maramureș. Aveți rezultatele anchetei privitoare la acel incident?
4.Am dori, de asemenea, să știm câte anchete a lansat Ministerul condus de dumneavoastră pe tema grupurilor infracționale transfrontaliere ce folosesc județele Suceava, Botoșani și Iași ca rampă de lansare pentru contrabanda cu mărfuri ilegale destinate spațiului Uniunii Europene, nu doar teritoriului românesc – având în vedere cantitățile de mărfuri traficate – și dacă există o strategie de investiții în infrastructura de ordine publică în această parte a Moldovei.
Având în vedere evenimentul extrem de grav petrecut, cu consecințe majore privind asumările din condiția de țară de graniță a Uniunii Europene și de partener NATO, sunteți obligat să răspundeți public la întrebările de mai sus.