11 august, 2021

Anghel Saligny s-a răsucit astăzi, 11 august 2021, în mormânt.

În primul număr al CRONICILOR (numărul 100-LINK), am pus față în față guvernul Vioricăi Dăncilă din 2018 și guvernul Brătianul de fix cu 100 de ani în urmă – anul Marii Uniri:

Anghel Saligny fusese, în guvernul Unirii, ministru al Lucrărilor Publice – cu atribuții specifice pentru ceea ce numim azi, 2021,  Ministerul Dezvoltării.
Lumea îl știe, în general, ca autor al Podului de la Cernavodă, însă Angel Saligny a fost unul din puținii români care au pus – cu mâna lor (proiectat și executat cu prezența în șantier) – sub conducerea regelui Carol I, România pe harta lumii civilizate – o dezvoltare autentică, cu proiecte de mare anvergură, unele dintre ele revoluționare pentru acele timpuri. Câteva exemple:

-, Podul de la Cernavodă a fost, la vremea lui, cel mai mare din Europa, al treilea în lume și proiectat de însuși Saligny după o structură revoluționară;

-, Primele silozuri de beton din lume – în Portul Constanța

-, Podul Alb de peste râul Trotuș – primul pod și pentru șosea și pentru cale ferată din România

-, Calea ferată a Moldovei Bârlad-Vaslui-Iași

-, Calea ferată Ploiești-Predeal

-, Antrepozitele portuare de la Brăila și Galați

-, și multe altele și multe altele.

100 de ani mai târziu, în locul lui Brătianu se afla Viorica Dăncilă, iar în locul lui Anghel Saligny era… Paul Stănescu. Sigur, putem spune că atât a înțeles Viorica Dăncilă din reperul pe care l-a constituit Anghel Saligny:

Dar iată că acum avem un guvern de mari reformiști – începând cu PNL și terminând cu USR-PLUS – oameni cu școală, prințipuri și, mă-nțelegi, progresul în sânge – guvern care azi, 11 august 2021, anunță un mare proiect: ”Proiectul Anghel Saligny”.

”Proiectul Anghel Saligny” NU cuprinde (așa cum s-ar putea bănui privind la biografia de geniu al dezvoltării a marelui inginer și ministru) autostrada Constanța-Szeged, Canalul de Irigații din Bărăgan, vreo sută-două de kilometri de cale ferată de mare viteză sau șosele de centură pentru marile orașe;
Când am auzit ”Proiectul Anghel Saligny”, o clipă m-am gândit chiar că e vorba de creșterea vitezei trenurilor de marfă de azi, 11 august 2021 – de la o viteză de 16 km pe oră – măcar la viteza trenurilor din timpul lui Anghel Saligny, care era de fix 3 ori mai mare.

Nu: ”Proiectul Anghel Saligny” este, începând de azi, 11 august 2021, noul nume al celei mai mari anomalii și surse de corupție din România ultimului deceniu: ”Programul Național de Dezvoltare Locală” – PNDL, sursa principală de fidelizare a primarilor care nu sunt în stare spă atragă fonduri europene și sursa principală de contracte către firmele de partid din teritoriu.

Inițiat sub conducerea PDL în mandatele lui Băsescu-Boc de către ministrul Elena Udrea, sub numele PNDI (I de la infrastructură), rebotezat de Liviu Dragnea și rafinat de acesta (miliardele din acest fond se acordau prin simplă semnătură de ministru, nici măcar prin Hotărâre de Guvern), PNDL primește 50 de miliarde, pentru ”canalizare, apă și asfalt” în administrațiile locale.

Dar PNDI/PNDL n-a însemnat doar o sursă de corupție, delapidare și alimentare cu bani publici a clientelei politice:

PNDL a deformat însăși mecanismul politic românesc, creând o dependență ierarhic inversă și ieșită din orice ideologie:
am devenit ”țara primarilor” pentru că niciun guvern nu poate impune de la centru o viziune de dezvoltare și un set de politici reformatoare, căci e dependent de traficul cu voturi al primarilor care primesc la schimb ”PNDL”:
consilul județean stă la mila primarilor de comune, la fel parlamentarul cu voturile care i se pun la picioare de către același primar, la fel ministrul, la fel șeful de partid:
orice program economic și orice strategie de dezvoltare implementabile la nivel național mor la ușa PNDL – asta se petrece în țara primarilor.

Dealtfel, marile orașe românești care s-au dezvoltat – Oradea, Alba Iulia, Cluj, Timișoara, Iași etc – ba chiar și spectaculoasa comună Ciugud (care arată peste media comunelor din Germania și Franța) – NU pe PNDL s-au dezvoltat, ci pe fondurile europene care au alimentat o viziune de dezvoltare și nu pe lăcomia unor borfași locali.

OK, și după alegerile din PNL tot asta ne așteaptă: țara primarilor, cu proiecte mici și furate pe jumătate (să încercăm să ne închipuim ce s-ar putea face cu jumătate din suma asta – cu 5 miliarde de euro puși la bătaie în resetarea economiei și în proiecte de anvergură), din care, cine știe o limbă străină, fuge încotro vede cu ochii – că asta-i speranța în marii ”cei 4 ani fără alegeri”:

Dar măcar să nu vedem că porcăria asta, toxică pentru dezvoltarea României, nu e folosită pentru a murdări numele unui dezvoltator și reformator ca Anghel Saligny:

Dacă tot caută guvernul un brand mai personalizat pentru PNDL, să-i spună ”Programul Viorel Hrebenciuc”.

Al cui e PNL-ul ”nostru”

În luna iunie 2021, la începutul campaniei pentru președinția PNL, Gheorghe Stângă – șeful PNL Galați, Eugen Pârvulescu – de la PNL Teleorman, Iulian Dumitrescu de la Prahova și Liviu Voiculescu de la Olt erau în tabăra lui Ludovic Orban.

De atunci încoace, primii 3 au ajuns anchetați de DNA, iar ultimul a fost trimis în judecată de DIICOT, astfel că oamenii s-au răzgândit: azi, 11 august, sunt toți 4 în tabăra lui Florin Cîțu.

Tot azi, 11 august 2021, o publicație obscură aduce – așa, din întâmplare – informația că Florin Cîțu a făcut 2 zile de închisoare în SUA pentru că a condus beat sau sub influența drogurilor – informație care apare după 20 de ani de la comiterea faptei (exact așa cum ne-am obișnuit ca dosarele DNA să apară după 5-7-8 ani de la comiterea faptelor):

doamnelor, domnișoarelor, domnilor: în povestea asta nu e vorba despre liberalism, nici despre viziunea de dezvoltare a economiei și societății, nici măcar despre cele mai elementare interese ale României.

Dealtfel, să ne uităm la PNRR: nu e vorba de niciun plan – e doar o listă de proiecte construită în jurul unor businessuri ale unor oameni cablați la Servicii: iar printre ele, se strecoară, cum poate (era să scriu ”interesul național”, dar brandul ăsta e deja dat…), România însăși.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Criza: suprastructura partinică și ”depolitizarea” partidelor – cazul PNL

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

6 răspunsuri

  1. Nu știați că PSD =PNL ?
    Romania aplica exact ce a fost caracteristica epocii fanariote. Tot de vânzare și cumpărare.
    Înapoierea și sărăcia maselor a fost o constantă.

  2. Stimate Domnule Cristian Grosu am citit articolul si mi-a placut mult cum ati scris. Pentru acest articol va felicit!
    Aveti dreptate in toate si inca nu ati scris asa cum ar fi meritat toata clasa politica sa scrieti despre ei, despre burghezia proletara care a falimentat aceasta tara. Nu sunt in stare nici sa faca o strada ca lumea, dara-mi-te o autostrada!Toti sunt niste mincinosi si corupti! De 30 de ani se chinuiesc sa reabiliteze drumul ce leaga Botosani-Trg.Frumos si nici astazi nu au inceput lucrarile, deabia s-au gasit constructorii, pe tronsoane si tot negociaza pana in 2035! Acestia toti ar fi trebuit pusi la zid si nu Ceausescu!!!

  3. Stimate,
    d-le Grosu!
    Va vaietati de ani de zile si blamati si micul „mare” proiect national (rebotezat aiurea), dar refuzati (tot) de ani de zile sa organizati o CONFERINTA NATIONALA cu tema PROIECTULUI DE TARA cu obiectivul dezvoltarii economice-industriale rapide, care ar putea fi propus de consultantii participanti (dinafara estabilimentului institutional national) si promovat prin forta lucrurilor, la fel ca integrarea in UE sau NATO.Nu inteleg de ce asteptati de la clasa politica ceeace nu poate sa dea, prin starea sa corupta si dezinteresata de starea natiunii!
    2.Momentul potrivit ar fi dupa caderea lui Ludovic Orban, preseduintele PNL care a refuzat evaluarea si promovarea proiectului de tara pe care i l-am propus PERSONAL, la Tg. Jiu!

  4. ” Toata” lumea stie ca Anghel saligny a proiectat podul de la Cernavoda.

    Incunostinta de cauza va comunic ca cel putin infrastructura podului mare (pila mal si pila albie) NU au fost proictate de
    Anghel Saligny.
    Planurile originale au fast facute la Viena si semnate Ing Manhaim sau asa ceva.
    Cu respect pentru adevar!

  5. Ce legatura are Viorica Dancila cu ”Proiectul Anghel Saligny” din august 2021?! Doar asa,…in treacat.Da bine.Halal.

  6. Imi exprim, din nou, intreaga admiratie, domnule Grosu, pentru curajul civic cu care exprimati direct adevarurile cuprinse in articolul de fata.
    Si pentru ca sunteti singura persoana care are curajul de a se exprima public in acest fel, va sugerez – convins fiind ca aveti posibilitatea de a accesa unele surse de informatii – sa studiati si alt aspect, acela al premeditarii actiunii post-revolutionare a „srviciilor” in sensul de a constru o „panza de paianjen” cu care sa controleze economia Romaniei, acesta fiind si principalul scop in care „s-a aprobat si facut” Revolutia din decembrie 1989. Iliescu a inteles si a incheiat o intelegere cu „serviciile”, el fiind un abil politician si cunoscator al realitatii, iar tinerii entuziasti au furnizat „tributul de sange” necesar legitimarii unei revolutii. Noi, ceilalti, cascand gura de pe margine, am contribuit la legitimarea situatiei create.
    Experienta personala mi-a aratat ca actiunea de luare in stapanire a resurselor de toto felul ale Romaniei – si in primul rand a resurselor financiare – a fost un plan (formal sau nu elaborat si pus pe hartie, dar cu siguranta activ) conceput inca din primul moment dupa ‘victorie” revolutiei, daca nu dinainte. Pot fi invocate destule fapte concrete ce nu pot fi explicate decat astfel. Printre altele, trimiterea multor „pui de securisti” la studii in strainatate, de unde s-au intors mai mult sau mai putin bine pregatiti profesional, dar siguri posesori ai unor diplome (de-aici doar d-l Catzu este exceptat) care sa sustina plantarea lor „la butoane”, sub controlul celor ce i-au trimis la ‘formare”. Nu este decat un exemplu. Poporului ramas acasa i s-a oferit mai multa paine si circ si, mai ales, posibilitatea de trancani liber pe o multime de canale de comunicare publica pe care se scurg avalanse de prostii care exprima „libertatea de exprimare”, iar poporul e multumit. Structurile politice de talie mondiala au luat in stapanire ceea ce le-a interesat, nu fara unele beneficii si pentru poporul roman de rand si, iata, toata lumea e multumita. Cui poate sa-i pese ca se afla in constructie si consolidare a retea de luare in stapanire a controlului asupra tuturor resurselor (mai ales financiare) ale Statului Roman daca sunt, totusi, respectate, cu sincope desigur, dar si cu corectii, prevederile contractelor incheiate cu structurile supranationale la care este bine ca Romania a aderat formal. E bine deocamdata si speram ca si in viitor. In fond, nu poate veni Uniunea Europeana – de exmplu – sa ne construiasca noua, romanilor, o tara cu adevarat democratica ! ne lasa pe noi sa facem, sub control, ce ne duce capul si ne accepta atata vreme cat suntem indeajuns de ‘cuminti”. Personal, eu nutresc o convingere ferma ca totul a fost si este controlat, in continuare, de retele bine structurate cunoscute sub numele de „servicii” si pana la urma trebuie raspuns la intrebarea: cine altcineva putea sa ia controlul ? Entuziasmul postrevolutionar ? Etica si morala impecabile ale celor ce au stat in pushkariile comuniste ? Etica poporului roman care este shkioapa rau de tot ? O retea bine structurata este raspunsul corect, iar aceasta continua sa se structureze si consolideze, cu incetinirea implicita pentru evolutia tarii. Ce altceva se poate astepta in conditiile in care organul legislativ suprem al tarii este plin de pleava societatii, cu putine exceptii ?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: