Deputatul Bogdan Rodeanu a citit joi moțiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu, dar votul se va da la o dată care va fi stabilită ulterior deciziei CCR pe sesizarea Guvernului legată de depunerea moțiunii.
De vineri încoace, partidele parlamentare au luat o serie de decizii care aruncă în derizoriu atât activitatea parlamentară în general, cât și demersul în sine.
Ședința comună a Camerei Deputatților și a Senatului a fost organizată joi la convocarea celor doi președinți de camere, Anca Dragu și Ludovic Orban, pentru citirea moțiunii în ciuda faptului că Birourile permanente reunite nu au reușit, în 4 ședințe consecutive, să stabilească un calendar al moțiunii, mai exact o dată pentru organizarea votului.
Deputatul Ionuț Moșteanu a încercat joi să depășească acest obstacol și a propus completarea ordinii de zi cu un vot al Parlamentului care să stabilească acest calendar. Regulamentul permite plenului reunit să ia asemenea decizie, dar propunerea a fost respinsă: 117 voturi pentru și 217 voturi împotrivă. Voturile împotrivă au fost asigurate de parlamentarii PNL și PSD.
Ședința Parlamentului a fost marcată de un scandal. Deputatul PNL Florin Roman, care este și vicepreședinte al Camerei Deputaților, s-a instalat abuziv la conducerea ședinței de plen reunit, profitând de faptul că președintele Ludovic Orban nu a vrut să participe la reuniune și i-a delegat atribuțiile sale, dar și de faptul că președintele Senatului este femeie și nu a putut să facă față acestei ingerințe.
Florin Roman a fost la un pas să declare ședința închisă fără ca moțiunea să fie citită, dar parlamentarii AUR l-au gonit de la prezidiu, permițând astfel președintelui Senatului să preia conducerea și moțiunea să fie în final citită.
A fost ultimul episod al unui șir abuzuri comise la adresa spiritului regulamentului parlamentar în numele victoriei în luptele fratricide din PNL.
O sumară listă:
- USR PLUS decide să depună moțiunea de cenzură, împreună cu AUR, vineri seara. Lipsite de posibilitetea de a aduna în timp atât de scurt semnăturile olografe a celor care susțin moțiunea, cele două partide apelează la tehnologie pentru a pune pe foaia de hârtie toate semnăturile. USR PLUS și AUR se bazează pe acordul verbal al semnatarilor, dar dă prilejul PNL să conteste autenticitatea semnăturilor. Dacă moțiunea ar fi fost depusă luni, problema dispărea.
- Birourile Permanente reunite sunt sabotate în 4 rânduri să ia o decizie asupra calendarului moțiunii. Pe rând, UDMR, PNL, PSD au grijă ca cvorumul de ședință să nu fie îndeplinit, deci regulamentul să nu poată fi aplicat. Este o acțiune unică în istoria postdecembristă a Parlamentului.
- Joi dimineața, Ludovic Orban se eschivează să participe la plenul comun și îi deleagă atribuțiile lui Florin Roman. În debutul ședinței, el refuză să îi dea cuvântul Ancăi Dragu, președintele Senatului, susținând că, potrivit cutumei, e rândul său să conducă ședința. Și o face așa cum doar Florin Iordache o făcea, adică ignorând total solicitările Opoziției (USR PLUS în situația de față) de a supune la vot completarea ordinii de zi cu un vot pe calendarul moțiunii. În sală nervii se încing, parlamentarii AUR îl alungă pur și simplu de la prezidiu pe Florin Roman. Nu înainte ca acesta, agățat de microfon, să ceară închiderea ședinței argumentând că USR PLUS nu vrea să citească moțiunea
- Moțiunea USR PLUS – AUR va fi votată la o dată care va fi stabilită ulterior, după decizia CCR pe sesizarea Guvernului făcută împotriva moțiunii. Decizia plenului, forțată de deputații și senatorii fideli premierului contravine flagrant regulamentului parlamentar.