9 august, 2021

Premierul Florin Cîţu a anunţat luni, pe Facebook, că începând cu luna septembrie a acestui an agenţii economici vor utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca şi descărca facturile pe care le emit, deocamdată doar în relaţia cu instituţiile publice.

Legea în baza căreia se operaționalizează sistemul e-facturare a fost adoptată cu 2 ani în urmă, în iunie 2019, fiind vorba de transpunerea în legislația națională a unei directive europene în materie care instituia obligativitatea primirii și prelucrării facturilor conexe contractelor de achiziții publice în format electronic, de către autoritățile și entitățile contractante.

Adevărara ”revoluție” se va produce însă în momentul în care factura electronică va funcționa în relația dintre firme.


Gabriel Biriș, partener al companiei Biriș – Goran și fost secretar de stat în Ministerul de Finanțe, spunea la începutul anului: ”7/8 din gap-ul TVA nu vine din retail, ci din B2B. Asta trebuie să înțelegem, că factura electronică va ajuta enorm”.

(Citiți și: ”VIDEO Gabriel Biriș: Factura electronică va ajuta enorm bugetul”)

Premierul Cîțu a precizat pe Facebook că sistemul de facturare electronică va fi generalizat în relațiile dintre toți operatorii economici, fără a preciza un orizont de timp pentru aceasta.

”Există o echipă interinstituțională care lucrează la proiectul e-facturare. Sunt mulțumit de modul în care avansăm și promisiunea este că începând cu ianuarie 2022 România va avea un sistem de facturare electronică, funcțional cel puțin pe axa business-to-business”, declara în luna iunie ministrul Ciprian Teleman în cadrul conferinței Un an de marș al digitalizării: Administrația – de la basic la nivelul următor, organizată de CursDeGuvernare.ro.

Postarea lui Florin Cîțu legată de e-facturare:


„E-Facturare. Aşa cum am promis, introducem facturarea electronică între firme. Din septembrie 2021, agenţii economici vor utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca şi descărca facturile pe care le emit, în relaţia cu instituţiile publice. Măsura va fi implementată de Ministerul Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, în cadrul unui program pilot. Este prima etapă de dezvoltare a sistemului informatic de facturare electronică care urmează sa fie generalizată în relaţiile dintre toţi operatorii economici.

Implementarea sistemului obligatoriu de facturare electronică, atât între agenţii economici şi instituţiile publice, cât şi in relaţiile dintre agenţii economici va însemna: eficienţă şi predictibilitate în cheltuirea banilor de către instituţiile publice; creşterea veniturilor colectate la bugetul naţional. Odată cu operaţionalizarea sistemului de facturare electronică în domeniul achiziţiilor publice, România se aliniază standardelor europene din domeniu”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: