”Istoric, trăim cu toții într-o perioadă de represiune financiară cu dobânzi la nivel mondial sub rata inflației pentru a depăși problemele actuale. În România dobânzile sunt extrem de scăzute acum”, a comentat Mugur Isărescu în cadrul unei conferințe pe tema intermedierii financiare.
Dobânzile din România vor continua să rămână la un nivel scăzut, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, precizând că acest lucru este posibil deoarece inflația este ținută sub control.
Guvernatorul BNR a precizat că deși dobânzile din România sunt ceva mai ridicate decât cele din alte state europene sau din regiune, acestea sunt totuși la niveluri minime record.
”Inflația și dobânzile sunt la niveluri scăzute, recorduri istorice. Noi îi mai auzim pe unii că fac comparații din acestea caraghioase, că sunt dobânzile la noi de zece ori mai mari… dacă la cineva dobânda este de 0,1% și la tine este de unu, nu înseamnă că e de zece ori mai mare. Dobânzile și în România, și pe partea de creditare, și la depozite sunt extrem de scăzute. Sunt sub rata inflației. Într-adevăr, noi datorită deficitelor duble lucrăm cu marje, nu putem să ne ducem exact la nivelurile de dobândă din UE sau din unele țări partere din zonă. Și la 1900 taxa scontului în România era vreo 4-5%. Istoric, trăim cu toții într-o perioadă de represiune financiară cu dobânzi la nivel mondial sub rata inflației pentru a depăși problemele actuale. În România dobânzile sunt extrem de scăzute acum”, a comentat Mugur Isărescu în cadrul unei conferințe pe tema intermedierii financiare.
Guvernatorul BNR a avertizat că, în mod obișnuit, rate foarte mici ale dobânzii duc la o creștere a riscului formării unor bule speculative, însă România nu are această problemă în prezent deoarece inflația este sub control.
”Ce mai trebuie să avem în vedere este că sistemul financiar triază. El are o funcție de triere a calității și activității economice. Cu ce? Cu nivelul ratei dobânzii. De aia și în Occident nivelurile acestea apropiate de bariera zero a ratelor de dobândă sunt considerate periculoase pentru că pot să genereze o bulă speculativă, o vălmășeală în nivelul creditării. Deci aici suntem, dobânzi scăzute chiar dacă sunt ceva mai mari decât în alte țări. Și probabil că vor rămâne scăzute, că vedeți, reușim să ținem sub control inflația. Exces de lichiditate în sistemul bancar. Limite pe care le-am impus creditării în valută”, a explicat Mugur Isărescu.
El a adăugat că la BNR a fost format un grup de lucru încă de anul trecut care să adreseze problema plafonării intermedierii financiare reduse din România.
Acest grup de lucru este condus de fostul viceguvernator al BNR Eugen Dijmărescu, și își propune „să pună cap la cap” o serie de propuneri din diferite domenii: educațional, legislativ, administrativ, tehnologic.