8 aprilie, 2021

Primul satelit spațial românesc și propulsat de o rachetă proiectată și fabricată integral în România, va fi lansat în luna iunie, de către Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA).
Dacă misiunea va avea succes, România va deveni a doua țară din UE, după Franța, care va deține un asemenea satelit.

Această lansare din iunie ARCA poartă numele de Misiunea 10A, urmând ca în august să fie lansată o a doua EcoRocket, tot de pe Marea Neagră, cu denumirea Misiunea 10B. Cele două misiuni au ca obiectiv calificarea EcoRocket pentru zboruri regulate.

Proiectul este 100% privat și aparține ARCA, o companie aerospaţială cu sediul în România, la Râmnicu Vâlcea, ce se ocupă de construirea rachetelor, a baloanelor de mare altitudine şi a vehiculelor aeriene fără pilot.


„Suntem singura echipa din UE care dezvolta un lansator orbital si care nu primeste nici un leu de la stat”, au explicat pe Facebook reprezentanți ARCA.

(Citiți și: „România a pierdut dreptul de vot în Agenția Spațială Europeană, pentru că nu și-a plătit cotizația. Proiectele românești sunt blocate”)

ARCA și-a propus  să câștige cu acest proiect un premiu de 10 milioane euro oferit de Comisia Europeană printr-un program de stimulare a industriei aerospatiale europene dedicat construcției de rachete lansatoare de sateliți cu un impact redus asupra mediului înconjurător și la un cost scăzut.

Reprezentanții companiei aerospațiale spun că EcoRocket se va lansa din Marea Neagră printr-o procedură în premieră: “În acest fel se obține o flexibilitate excepțională prin posibilitatea de lansare de pe orice mare sau ocean, fără a exista dependența de o rampă de lansare fixă”, susțin reprezentanții ARCA, într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestora, prin lansarea programată în luna iunie, România va deveni a 11 -a țară din lume care și-a lansat propriul satelit, și a doua din Uniunea Europeană după Franța.


Pe pagina ARCA de pe Facebook, se menționează faptul că, anterior, asociația a provocat explozia în straturi îndepărtate ale atmosferei a două rachete stratosferice, a patru baloane mari stratosferice, inclusiv a unui grup de baloane, și a primit două contracte din partea guvernului român, precum și unul cu Agenția Spațială Europeană.

În același timp, volumul de informații, necesare în vederea lansării în spațiu din luna iunie, este în creștere. Pentru ca totul să funcționeze conform planului, este necesaară îndeplinirea unor condiții extem de dificile.

Oamenii implicați în fiecare detaliu al acestui proiect pretențios trebuie ca mai întâi să treacă printr-un program de pregătire extrem de riguros, atât din punct de vedere teoretic, cât și din punct de vedere practic. Tehnicile la care se apelează sunt extrem de numeroase, iar multe lucruri ar putea funcționa greșit.

Într-o declarație, compania care gestionează lansarea a subliniat:
“Misiunile de lansare coordonate de ARCA, misiuni care vizează operațiuni în sectorul naval, reprezintă cel mai complex gen de misiuni pe care le gestionăm. Ele necesită un efort deosebit în privința coordonării operațiunilor în colaborare că unități activ implicate din marină, din armată și din cadrul aviației civile. Măsurile de securitate în privința lansării sunt excepționale, iar noi ne mândrim cu un procent de siguranță de 100%“.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: