Banca Națională a României (BNR) a atras de pe piață depozite de 4,5 miliarde de lei, pe care băncile le-au constituit cu banca centrală, la rata de dobândă de politică monetară de 1,25%.
Este cea dintâi operațiune de acest tip din 16 martie 2020 încoace. Atunci dobânda de politică monetară, la care se efectuează astfel de operațiuni, era de 2,5%.
Depozitele sunt constituite pe termen de o săptămână.
Operațiunea este interpretată de analiști ca un semn că lichiditatea de pe piața monetară a redevenit relativ confortabilă, după ce incertitudinile crizei coronavirus au pus la încercare nervii bancherilor.
După șocul din primăvară, lichiditatea s-a îmbunătățit treptat, ca urmare a măsurilor de adaptare a politicii monetare a BNR la tensiunile din piață și a măsurilor de relaxare guvernamentale.
În 23 martie BNR a redus dobânda de politică monetară pentru prima oară anul trecut și pentru prima oară în aproape doi ani, de la 2,50% la 2,00%.
Au urmat alte trei reduceri, cu câte 0,25 puncte procentuale, până la 1,25%.
Totodată, pentru a da și mai multă încredere trezorierilor băncilor, în Iunie, BNR a convenit cu Banca Centrală Europeană un aranjament prin care BNR ar putea primi lichiditate în euro, prin intermediul unei linii repo în valoare de maximum 4,5 miliarde de euro.
Inițial, s-a convenit ca linia repo să rămână în vigoare până la data de 31 decembrie 2020. Aranjamentul financiar a fost prelungit mai întâi până la sfârșitul lunii iunie 2021, iar acum până în martie 2022.