Renault și Ford, cei doi mari producători auto locali, au oferit ultimele detalii privind cele mai noi modele pe care le vor lansa.
Ford a prezentat miercuri pentru prima oară publicului modelul Puma ST, ce va fi produs la Craiova, în timp ce Renault a anunțat că noul SUV, Arkana, va fi disponibil pe piața europeană anul viitor, dar va fi produs în Coreea de Sud.
Uzina Ford de la Craiova va lansa producția Ford Puma ST, primul SUV Ford Performance din Europa, în luna octombrie, modelul fiind prezentat miercuri pentru prima oară publicului într-o filmare pe Trasfăgărășan.
Conform fişei tehnice a SUV-ului, acesta dezvoltă 200 CP, o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde, fiind totodată prevăzut cu şasiu personalizat: o bară de torsiune cu 40% mai rigidă decât cea de pe Fiesta ST, ceea ce determină un centru de greutate mai ridicat, cu arcuri de distribuţie vectorială, accentuând caracterul sportiv al maşinii.
Tot miercuri, Renault a anunțat că modelul Arkana, ce a fost lansat deja în Rusia și Coreea de Sud, va fi pus spre vânzare și pe piața europeană, în prima jumătate a anului viitor.
Noul SUV francez va fi disponibil mai întâi în versiunea de 140 CP și ulterior în varianta de 160 CP. Totodată, pentru acest model este disponibil și motorul E-TECH Hybrid de 140 CP.
Deși au existat speculații potrivit cărora noul Arkana ar putea fi produs la uzinele Dacia de la Pitești, la fel ca Renault Samsung Motors XM3, mașina fi fabricată la uzina din Busan, Coreea de Sud.