23 iulie, 2020

Fostul preşedinte al procesatorului de plăţi Wirecard, Markus Braun (foto), a fost arestat miercuri, împreună cu alţi doi directori ai companiei, toți trei fiind acuzaţi că au „umflat” conturile „inventând încasări”. „Ancheta Parchetului din München a arătat că acuzaţiile împotriva suspecţilor s-au extins considerabil”, a anunţat instanța.

Suspecţii au decis în 2015 să „umfle” bilanţul companiei „inventând încasări”, cu obiectivul de a-şi face compania mai atractivă pentru clienţi şi investitori.

În realitate, acuzaţii „ştiau deja cel mai târziu de la finele anului 2015 că societatea înregistra pierderi”, precizează Parchetul din München, scrie Agerpres, care preia AFP.


Markus Braun, în vârstă de 51 de ani, a fost arestat pentru a doua oară în acest dosar.

Scandalul Wirecard a izbucnit după descoperirea unei posibile fraude de 1,9 miliarde de euro care a condus la insolvenţa acestui procesator de plăţi.

Pe fondul acestui scandal, fostul director de operaţiuni al companiei, Jan Marsalek, a devenit unul dintre cei mai căutaţi oameni din lume, el fiind dat dispărut încă din 19 iunie.

Ultimele informaţii arată că el ar avea contacte cu un serviciu secret rus şi s-ar ascunde acum în Belarus.


Uniunea Europeană investighează autoritatea de supraveghere financiară din Germania, BaFin, după frauda uriașă descoperită la compania de plăţi Wirecard. BaFin este criticată în ţară şi în străinătate pentru că nu a descoperit problemele mai devreme.

Compania a solicitat joi intrarea în insolvenţă, din cauza unor datorii de aproape 4 miliarde de dolari,  cazul fiind unul dintre cele mai mare scandaluri corporative din Germania.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: