”Litania” celor peste 100.000 de euro

Textul de față se dorește a fi o reacție la „angoasa” dedublării ca deponent a unui relevant confrate din presa, care scrie într-un foarte important cotidian financiar de la noi. Fostul coleg de breaslă se întreba retoric, în data de 8 aprilie, „La ce bancă să-mi depun banii ca să-mi fie in siguranță”?

Am, cred, marele avantaj de a fi fost format profesional într-o specie a mass-media care s-a dorit întotdeauna echidistantă; aceea a agenţiilor de presă străine. În plus, am avut privilegiul de a fi putut relata mulţi ani ştiri de la mine de-acasă, însă mai ales pentru ochii străinătăţii. Am şi un soi de “nevinovăţie” în ceea ce priveşte şi mai noua mea funcţiune, aceea de consilier la Banca Naţională a României, dat fiind timpul extrem de scurt de când am început să lucrez cu această instituţie. Nu cred deci că pot fi suspectat de subiectivism, cu atât mai mult cu cât n-aş da credibilitatea construită într-o viaţă pe vreo părere impusă sau indusă în câteva zile.

În mod normal, probabil că m-aş fi rezumat la a-mi spune părerile într-un cadru mai restrâns, însă dinamica interpretărilor din ultimele zile relativ la cazul Bank of Cyprus nu face parte din tipul de publicizare la care ne putem permite să nu reacţionăm. Și asta cu atât mai mult cu cât iată, par surprinși in opiniile dânșilor chiar scriitori cu pretenții întru informarea publicului mai mult sau mai puțin specializat…

Lucrurile au decurs aproape normal din punct de vedere al înțelegerii mecanismului plafoanelor de garantare a depozitelor bancare pânăla momentul când fostul confrate din presa română şi-a exprimat aproape suav surprinderea cu privire la unele dintre posibilele consecințe ale ultimelor evenimente privind sucursala din România a Bank of Cyprus. Dânsul a lansat nişte întrebări şi a formulat câteva păreri iar eu îmi fac datoria să-i spun în limbajul nostru, al scriitorilor de ştiri pentru cei mulţi, ce-am înţeles și ce cred eu.

Fostul coleg afirma că „dintr-o dată” apariţia crizei în Cipru a scos la iveală şi în România lucruri de care până acum „nimeni nu vorbea”.

Oare? Eu cred că ar trebui să ne amintim faptul că înainte de criza bancară din Cipru nici acolo nu vorbea nimeni despre asemenea situaţii, referitoare la cât de garantate erau depozitele. La fel cum nici în SUA nimeni nu accepta că ar fi putut să cadă Lehman Brothers acum câţiva ani. În ciuda diferitelor scenarii, un lucru însă a fost destul de repede clarificat atât în Cipru cât şi la nivelul întregului sistem bancar al ţărilor Uniunii Europene: depozitele de până la 100 000 euro sunt garantate.

Mai scrie fostul coleg de breaslă că “doar dacă citeai legislaţia până la ultima virgulă”  înţelegeai diferenţele dintre statutul ca deponent la o sucursală bancară şi cele la o bancă cu personalitate juridică română. Şi mai spune că până la episodul Bank of Cyprus niciun oficial BNR n-a spus că deponenţii sunt „pe cont propriu”, adică neprotejaţi peste limita de 100 000 euro sau echivalent. Şi mai afirma că şi depozitele de peste 100 000 euro ar trebui să fie implicit în siguranţă atât timp cât BNR spune că sistemul bancar românesc e solid.

Cu toată curtoazia, numa pot abține sa nu observ superficialitatea (voită oare?) interpretarii.

Mie unul mi se pare extrem de interesant (ca să fiu politicos) cât de „loviţi” suntem în România de această realitate. A apărut o aşa de mare discuţie, încât pare că majoritatea populaţiei țării plus toţi nerezidenţii de pe la noi au depozite de peste 100 000 euro şi sunt în pericol să le piardă. Ce bine ar fi să fie aşa!

În al doilea rând însă trebuie să ne amintim că în România, până la nivelul anului 2011, Fondul de Garantare al Depozitelor Bancare (FGDB) garanta doar depozitele de până în

50 000 euro, pe când în multe alte ţări UE erau garantate deja la 100 000 euro încă din 2009. Mulţi deponenţi de la noi care aveau mai mult de 50 000 euro la acel moment alergau pe la sucursalele din România ale altor banci din UE ca să se asigure că le vor fi garantate depozitele mai mari de 50 000 de euro. Deci e clar că ştiau foarte bine povestea cu plafoanele de garantare. De fapt, la acel moment şi din această cauză, sucursalele băncilor care implementaseră deja schema de garantare maximală a UE erau avantajate, putând să atragă clienţi cu depuneri mai mari. Curând însă, plafonul maxim de garantare a fost ridicat la 100 000 euro şi de către FGDB din România, însă bănci printre care şi cele cipriote au continuat să atragă şi să-şi păstreze deponenţii prin practicarea unora dintre cele mai mari dobânzi la depozite din piaţă. Ar trebui probabil să ne amintim aici că nu o singură dată oficialii BNR şi-au manifestat public mirarea şi chiar stupefacţia privind acele niveluri de dobandă anuală chiar de peste 5% la euro pe care le practicau unele bănci, relevând că e greu de înţeles unde vor putea să plaseze banii deponenţilor în plină criză financiară globală.

Şi tot aici aş reaminti evidenţa clară a precizărilor de pe contractele standard ale Bank of Cyprus, în care sucursala explica în clar clienţilor săi că depozitele acestora sunt garantate de fondul de garantare din Cipru, supunându-se deci reglementărilor de acolo. Nu de la noi!

În ceea ce priveşte afirmaţia cum că şi depozitele peste 100 000 euro ar trebui să fie în siguranță deoarece BNR a afirmat că sistemul bancar românesc e solid, ea poate fi adevarată atât timp cât indicatorii de solvabilitate raportaţi de către bancile din sistem către BNR susţin acest lucru. Cu o singură condiţie: ca banca la care se află să facă parte din sistemul bancar românesc (să fie persoană juridică română). Or, din câte ştiu, sucursalele băncilor străine în România fac parte din sistemele bancare ale altor ţări, conformându-se mai ales regulilor stabilite de băncile centrale din acele ţări (în cazul în speţă Banca Centrală a Ciprului) și deci nu raporteaza astfel de indicatori de solvabilitate către BNR la fel ca celelalte instituții de credit cu personalitate juridică română.

Până una alta, atât timp cât şi BNR şi băncile spun deponenţilor că toate depozitele de până în 100 000 euro sau echivalent sunt garantate în moneda ţării unde sunt constituite, există o singură concluzie logică pentru oricine: că depozitele de peste 100 000 euro NU sunt şi nu pot fi garantate potrivit legilor în vigoare, iar acest lucru îl ştie absolut orice deponent.

A afirma că deponenții s-ar putea să nu fi fost în totală cunoștință de cauză e egal cu a-i acuza de superficialitate în plasarea propriilor economii, iar un asemenea exercițiu e cu atât mai periculos.

Și mai e un lucru important de reținut, că tot vorbim de Banca Națională a României, însă doar în ceea ce privește contextul supravegherii și cât de departe poate merge BNR în privința sucursalelor băncilor straine din România. Și anume, chiar dacă BNR nu poate să garanteze depozitele în aceste sucursale, poate totuși să spere că își poate indeplini rolul sau de supraveghere bunăoară în situația când o alta instituție de credit cu personalitate juridica română, adica parte a sistemului bancar românesc, ar prelua o sucursală din România a unei bănci străine, cum ar fi cazul Bank of Cyprus. În acel moment, BNR va trebui sa determine care ar fi impactul preluării asupra indicatorilor băncii cumpărătoare, pentru a preveni înrăutațirea indicatorilor băncii cumpărătoare și eventuale dezechilibre în sistemul bancar românesc. Pe cale de consecință, e normal ca nu-i va fi indiferent BNR cine cumpară Bank of Cyprus, în același timp însă aflându-se în imposibilitate de a interveni, în orice fel, în procesul derulării tranzacției comerciale, fiindcă legea nu-i permite acest lucru!

Relativ la afirmaţia cum că procesul de educare a deponenţilor ar trebui să-l facă BNR, sau că băncile ar trebui să publice mai des anumiţi indicatori care să le ateste solvabilitatea, am următoarele lucruri a spune…

Nu pot sa mă prefac că nu observ afirmația de tip ‘standard dublu’. Păi dacă saracul client nu ar avea, potrivit spuselor colegului, un minim necesar de atenție și responsabilitate pentru a citi contractul la depunere, fără a mai vorbi de o minimă educație financiară, cum se așteapta dânsul să poată desluși indicatorii de performanță dacă ar fi publicați la ghișeul băncilor?

Trecând însă peste această nuanță, în ţările clubului UE la care am aderat, băncile centrale nu impun aşa ceva. Nu mai puţin adevărat însă e faptul ca în alte ţări băncile comerciale însele, sau asociaţiile bancare, publică asemenea indicatori de solvabilitate pentru atragerea clienţilor şi/sau dovada de transparenţă. La rândul său, BNR, a făcut şi face în continuare apeluri către asociaţiile profesionale care pot avea un asemenea rol, bunăoară la Asociaţia Română a Băncilor – ARB, să propună băncilor comerciale membre asemenea practici şi să ne comunice şi nouă rezulatele iniţiativei dânşilor.

Pentru buna înţelegere, BNR, prin lege, nu poate exercita atribuţii de protecţie individuală a clienţilor băncilor, ci poate doar supraveghea băncile din sistemul bancar românesc. În primul rând, publicarea de către BNR a unor asemenea indicatori pentru fiecare bancă contravine legilor. În rest, atribuţiile privind protecţia clienţilor revin, pe cale de consecinţă, organismelor care se ocupă cu protecţia consumatorilor sau, în cazul lezării drepturilor consumatorilor urmare a unor posibile fraude, revin justiției.

***

Bogdan Preda este consilier pe probleme de comunicare în Banca Națională a României