DNA l-a reţinut joi noaptea, pentru 24 de ore, pe liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, care va fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile, a informat Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat de presă.
Procurorii susţin că “în perioada anilor 2009-2010, inculpatul Petcu Marius Grigore, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la directorul unei societăţi comerciale aproximativ 20.000 de euro lunar, reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui acestei firme un contract de execuţie lucrări”.
Firma respectivă trebuie să construiască un centru de recreere la Snagov, în valoare de circa 2,8 milioane de euro, fără TVA.
“Contractul are ca obiect executarea obiectivului Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreere – Snagov, preţul negociat al contractului fiind de 9.234.570 lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fără TVA”, a precizat DNA.
Procurorii susţin că Petcu ar mai fior primit şi o vilă de 200.000 de euro, situată la Predeal, drept mită pentru ca firma respectivă să mai primească o lucrare.
“De asemenea, la data de 1 februarie 2011, Petcu Marius Grigore a primit, prin intermediar, un imobil tip vilă situat în staţiunea Predeal în valoare de circa 200.000 euro. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare”, se arată în comunicat.
La data de 24 martie 2011 Petcu Marius Grigore a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie după ce a primit cu titlu de mită de la reprezentantul firmei beneficiare a contractului suma de 40.000 de euro reprezentând tranşele aferente lunilor ianuarie şi februarie 2011, menţionează DNA.