5 februarie, 2013

Departamentul de Justiție al SUA a acționat în instanță, luni, Standard & Poor’s Ratings Services, acuzând agenția de rating că, în anul 2007, și-a ignorat propriile standarde pentru evaluarea obligațiunilor ipotecare care au implodat în criza financiară, cu costuri de miliarde de dolari pentru investitori, notează Wall Street Journal.

Potrivit Wall Street Journal, acuzațiile civile aduse de procurorul general al SUA, Eric Holder (foto), împotriva companiei din New York reprezintă prima acțiune federală împotriva unei agenții de rating pe perioada crizei.

S&P a afirmat, luni, că acțiunea în justiție a Guvernului este ”în întregime lipsită de temei legal” și a negat vreo neregulă.


Potrivit unor surse citate de publicația americană, Guvernul vrea să obțină de la S&P penalități de peste un miliard de dolari.

De asemenea, cele două părți ar fi negociat o înțelegere în afara instanței, cu plata unei sume de bani de către S&P, însă agenția se teme că o astfeld e soluție ar conduce la prăbușirea credibilității sale.

Într-un comunicat de presă, agenția a recunoscut că ratingurile sale privind obligațiunile garantate cu împrumuturi (Collateralized debt obligation – CDO) nu au anticipat în întregime deteriorarea rapidă a condițiilor de pe piața americană a ipotecilor, în perioada marcată de turbulențe.

Cu toate acestea, susține agenția, în anul 2007, S&P a luat măsuri privind ratingul asupra pieței ipotecare.


”Aceste acțiuni s-au dovedit insuficiente, dar demonstrează că Departamentul de Justiție se înșeală susținând că ratingurile S&P erau motivate de considerații comerciale și nu erau emise cu bună-credință”, afirmă agenția de evaluare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: