Preşedintele Traian Băsescu a respins vineri propunerile privind numirea lui Tiberiu Nițu în funcţia de procuror general şi a lui Ioan Irimie la șefia DNA.
Potrivit Administrației Prezidențiale, decizia președintelui de respingere a propunerilor făcute de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, are la bază ”lipsa de transparență a procesului de selecție organizat de MJ”.
”Motivaţia principală care a stat la baza deciziei domnului preşedinte Traian Băsescu este lipsa de transparenţă a procesului de selecţie organizat de Ministerul Justiţiei, care nu a fost stimulativ pentru ca un număr mai mare de procurori cu bune performanţe să se înscrie la procesul de selecţie”, susține Palatul Cotroceni.
De asemenea, Traian Băsescu ”atenţionează că pentru a accepta, în viitor, propunerile făcute de ministrul Justiţiei este necesară revizuirea totală a procedurii de selecţie a procurorilor care urmează a-i fi propuşi pentru funcţii de conducere în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în Direcţia Naţională Anticorupţie”, conform sursei citate.
În 22 noiembrie, Secția Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ candidaturile celor doi procurori nominalizați de ministrul Pivniceru pentru primele funcții din Parchetul General și DNA.
După audierile în fața CSM, procuroii Ioan Irimie și Tiberiu Nițu au primit aviz negativ , ambii cu un vot ”pentru” și 5 ”împotrivă”.