25 noiembrie, 2019

Administrația Prezidențială a anunțat luni că, la Palatul Cotroceni, se organizează miercuri ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pe agenă figurând dezbaterea propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale.

Tot miercuri va fi avizată și numirea în funcție a unui nou Șef al Statului Major al Apărării.


Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse, anunță Administrația Prezidențială, subiecte referitoare la:

  • Obiectivele României la Reuniunea aniversară a șefilor de stat și de guvern din NATO (Londra, 03-04 decembrie 2019);
  • Planul de întrebuințare a Forțelor Armate ale României care se trimit la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2020;
  • Propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale, pe anul 2019;
  • Programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2020;
  • Avizarea numirii în funcția de Șef al Statului Major al Apărării.

În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale, înformează Administrația Prezidențială.

În iunie 2019, CCR a decis că prelungirea cu un an a mandatului şefului Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă, de către preşedintele României, este neconstituţională.

Sesizarea CCR a fost dispusă în cadrul procesului în care ministrul PSD al Apărării Gabriel Leș a solicitat anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis de prelungire a mandatului şefului Statului Major al Apărării.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: